Liturghie arhierească la cea mai mică parohie din protopopiatul Pașcani
Biserica cu hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, din Gura Văii - protopopiatul Pașcani a primit luni, 23 aprilie 2012, vizita Preasfinţitului Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie și a ținut cuvânt de învățătură.
Cele 20 de familii ale parohiei Gura Văii din protopopiatul Pașcani si-au sărbătorit luni ocrotitorul bisericii, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Alături de credincioșii pășcăneni a fost alături Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie și a ținut cuvânt de învățătură. La slujbă au participat, alături de credincioșii din parohia Gura Văii, și credincioși din parohiile din împrejurimi, din municipiul Pașcani, din Moțca și din Crivești. Soborul de preoți care a slujit alături de Preasfințitul Calin Botoșăneanul a fost format din pr. Ciprian Cătălin Iacob de la Parohia Gura Văii, pr. Ioan Gigi Daniel, misionar de caritate la Spitalul Municipal din Paşcani şi secretar al Protopopiatului Paşcani, pr. Costel Olariu, paroh al parohiei „Sfânta Vineri” din Municipiul Pașcani, pr.Aurel Iacob, paroh la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae" din Moţca și pr. Liviu Moraru de la parohia Crivești. După săvârşirea Sfintei Liturghii, credincioşii s-au împărtăşit cu Sfintele Taine şi au primit rugăciunea de dezlegare rostită de Preasfințiul Calinic. Un alt motiv de bucurie pentru credincioșii prezenți a fost aniversarea pr. Costel Olariu, ctitorul bisericii din Gura Văii, care a împlinit luni 58 ani. Sărbătoarea hramului bisericii din Gura Văii s-a încheiat cu o agapă frăţească, la care au fost invitaţi toţi cei prezenți.
„Cea mai recentă minune a Sfântului Gheorghe este cea de acum, că ne-a adunat pe toți în această sfântă biserică și am sujit Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Calinic. În locul aceste este minunea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care a dorit ca aici să fie lăcaș de închinare în cinstea sa”, a spus pr. Costel Olariu, paroh al parohiei „Sfânta Vineri” din Municipiul Pașcani și ctitorul bisericii din Gura Văii. „În această parohie, care este cea mai mică din protopopiatul Pașcani, este o viață liturgică activă. Ne bucurăm că de la an la an biserica de aici se schimbă în bine și că enoriașii parohiei Gura Văii pot aduce laudă lui Dumnezeu la biserica din satul lor. Felicităm pe toți cei care au ctitorit și ajutat la construcția acestei biserici, preoți și enoriași”, a declarat pr. Ioan Gigi Daniel, misionar de caritate la Spitalul Municipal din Paşcani şi secretar al Protopopiatului Paşcani.
„Suntem cea mai mică turmă din protopopiat, dar o turmă care este des cercetată de ierarhii noștri, drept pentru care, în numele meu și al enoriașilor, mulțumesc Preasfințitului Calinic pentru bucuria și binecuvântarea ce a adus-o în sufletele noastre prin venirea Preasfinției Sale în parohia noastră”, a spus pr. Ciprian Cătălin Iacob, parohul bisericii din Gura Văii.