Cu prilejul primei sâmbete din Postul Paștelui, PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat Sfânta Liturghie arhierească, credincioșii rugându-se alături de Părintele Episcop și aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile!

În cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, ieromonahul Eliodor a fost hirotesit protosinghel.

Ce reprezintă hirotesia?

Hirotesia este un cuvânt de origine grecească şi înseamnă punerea mâinilor (heri = mână şi tifimi = a pune). La început, acest cuvânt se întrebuinţa pentru a exprima, în general, acordarea ‒ prin punerea mâinilor episcopului ‒ oricărui dar în legătură cu slujba preoţiei, de orice natură ar fi fost. Însemna, deci, şi ceea ce înţelegem azi prin hirotonie. Astăzi însă prin hirotesie înţelegem rânduiala de slujbă prin care se acordă fie una din treptele clerului bisericesc inferior de odinioară (citeţ sau cântăreţ şi ipodiacon), fie unul din gradele (rangurile) onorifice care se dau feţelor bisericeşti pentru merite deosebite pe tărâmul activităţii pastorale (sachelar, iconom şi iconom-stavrofor, la preoţii de mir, și protosinghel şi arhimandrit, la preoţii călugări), fie confirmarea într-o funcţie bisericească administrativă (stareţ sau egumen, protoiereu ş.a.).

Între hirotonie, pe de o parte, şi hirotesie, pe de altă parte, există deci o deosebire de esenţă. Cea dintâi este o Taină, cea de-a doua o simplă ierurgie (binecuvântare). De aceea, hirotoniile se săvârşesc în altar, iar hirotesiile în naos. Hirotonia are caracter indelebil, care nu poate fi șters, pe când hirotesiile se pot anula formal.

Scurt istoric al mănăstirii „Piatra Sfântă”

Locașul de cult datează din anul 1721, când filantropul ieșean Dimitrie Bosie a dăruit Bisericii un teren pe măgura Iașiului. Pe acest loc s-a zidit o bisericuță de lemn, care s-a numit „Schitul Sihăstria” pentru că era amplasat într-o poiană din Codru, departe de lume. În acest schit s-au nevoit pustnici, care duceau o viață aspră. Aceștia au ridicat ulterior, în plin codru al Pietrăriei, pe o dărâmătura de stâncă ce forma un fel de cetate naturală, o sihăstrie cu hramul „Buna Vestire”.

În anul 1754, Matei Ghica, domnitorul  Moldovei, i-a ajutat pe călugări să-și repare și să-și consolideze schitul care începuse să se ruineze, construind în locul bisericuței de lemn o biserică în întregime din piatră. Cu binecuvântarea mitropolitului Iacov Putneanul, biserica a primit un nou hram: „Adormirea Maicii Domnului”. De-a lungul timpului, biserica nu a beneficiat de reparații generale, ci numai de lucrări de întreținere.

În anul 1959, ca urmare a Decretului 410, viața monahală a fost întreruptă, de la acea dată schitul devenind biserică de mir. În urma cutremurului din 4 martie 1977, biserica a fost afectată, fiind refăcută în întregime cu ajutorul credincioșilor din Pietrăria și a Mitropoliei Moldovei și Sucevei. Schitul a fost redeschis după anul 1990 ca mănăstire de călugări.