Liturghie arhierească la Mănăstirea „Pogorârea Duhului Sfânt” din satul Blănoiu
Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, s-a aflat pe 18 ianuarie 2014, în ziua prăznuirii Sfinților Ierarhi Atanasie și Chiril, Arhiepiscopii Alexandriei, în mijlocul obştii monahale a Mănăstirii „Pogorârea Duhului Sfânt”, din satul Blănoiu, comuna Racoviţa, judeţul Vâlcea, unde a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidenţiat viața și lucrarea apologetică a celor doi sfinți ierarhi ai Alexandriei, care au apărat credința ortodoxă de învățătura greșită a lui Arie la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din 325, și a lui Nestorie la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431.
Răspunsurile la strană au fost oferite de către un grup de maici din obştea mănăstirii.
La această Sfântă Liturghie a mai participat un grup de părinți de la Mănăstirea Gruiul Lupului, în frunte cu părintele stareț Protos. Macarie Roman, precum și pelerini din eparhie.
Mănăstirea „Pogorârea Sfântului Duh” – Blănoiu se află pe DN7 – Râmnicu Vâlcea - Sibiu, de la Călineşti–Cornetu (DL) ramificaţie la stânga, în comuna Racoviţa, sat Blănoiu, situată la altitudinea de circa 700 m.
Piatra de temelie pentru noua mănăstire de maici s-a pus la data de 2 octombrie 2010, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Ctitorii mănăstirii sunt preotul Ioan Comăneci, împreună cu Frank Timiş. Mănăstirea are în prezent 15 vieţuitoare conduse de stareţa Mina Mihaiela Todoran.
Biserica este în formă de cruce bizantină, cu clopotniţă şi pridvor, cu o lungime de 47 m şi lăţimea de 11 m. Planul şi arhitectura mănăstirii au fost realizate de Părintele Ioan Comăneci.
Pe data de 16 octombrie 2011, în Duminica a XXI-a după Rusalii, „a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic”, biserica mănăstirii a fost târnosită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfiţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de peste 60 de preoţi şi diaconi.
Dat fiind faptul că mănăstirea se află situată la confluenţa dintre provinciile istorice Ţara Românească şi Ardeal, aşezământul monahal este cercetat de hram şi sărbători de pelerini, atât din Oltenia, cât şi din Transilvania.
(Sursa: arhiram.ro)