Liturghie arhierească la Mănăstirea Rafaila, judeţul Vaslui
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (n.r. duminică, 1 martie 2020), Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rafaila din judeţul Vaslui.
Din soborul slujitorilor au făcut parte protosinghelul Zaharia Curteanu, exarhul mănăstirilor din Eparhia Huşilor, părintele Adrian Chirvasă, protopop de Vaslui, şi arhimandritul Vichentie Lupu, stareţul Mănăstirii Rafaila. În cuvântul de învăţătură, Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce duminica ce precede Postul Mare aminteşte de căderea în păcat şi de izgonirea lui Adam din Rai. În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a explicat ce a presupus izgonirea din Eden, şi anume starea de exil provocată de căderea în păcat. Ierarhul Huşilor a arătat că fiecare om, prin propriile păcate şi prin neasumarea lor, se regăseşte în starea lui Adam de după cădere: „Adam nu a putut să îşi asume păcatul şi lipsa de curaj duhovnicesc şi nu a putut să îşi ceară iertare. De aceea, această neputinţă de a-şi cere iertare a atras, din oficiu, izgonirea din intimitatea lui Dumnezeu. Când păcătuim, ne comportăm ca şi Adam. Încercăm să ascundem păcatele noastre şi să fugim de Dumnezeu”. După Sfânta Liturghie, Părintele Episcop Ignatie a săvârşit slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Episcopul Grigorie Leu, la 71 de ani de la trecerea sa la cele veşnice. Potrivit documentelor vremii, prima mănăstire vizitată de Episcopul Grigorie Leu, după întronizarea sa la Huşi, a fost Mănăstirea Rafaila.