Liturghie Arhierească la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia

Arhiepiscopia Alba Iuliei

Liturghie Arhierească la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Simion Ştefan” din Alba Iulia

Vineri, 18 martie 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite în Biserica „Sfântul Simion Ștefan” din incinta campusului școlar al Seminarului Teologic Ortodox din Alba Iulia.

În cadrul slujbei de seară a fost sfințită icoana Maicii Domnului, copie după icoana făcătoare de minuni „Panthanasa”, de la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos.

La finalul slujbei, în cuvântul de învățătură, Arhiepiscopul Alba Iuliei a subliniat importanța pe care o are Maica Domnului, ca mijlocitoare către milostivul său Fiu, în lucrarea virtuților și dobândirea Duhului Sfânt, arătând că pentru fiecare creștin, încrederea în ajutorul Maicii lui Hristos aduce mângâiere sufletească, balsam mântuitor și nădejdea vieții celei de veci.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: