Ierarhii au fost întâmpinați la ieșirea din Casa Domnească de un sobor de preoți și diaconi, clerici de la Centrul Eparhial Suceava, preoți protoierei ai Eparhiei Sucevei, precum și slujitori din Basarabia și Bucovina de Nord, dar și de mulți credincioși. Soborul slujitor a mers în biserica-ctitorie domnească pentru a se închina la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, la icoana Maicii Domnului (icoană ferecată în argint de Sfântul Ierarh Iacob Putneanul) și la cinstitele moaște ale Sfântului Ierarh Iacob Putneanul.

Sfânta Liturghie, săvârșită sub protia Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, a avut loc la altarul de vară, aflat în incinta zidurilor Mănăstirii Putna.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Ignatie, Episcop al Hușilor, a rostit un cuvânt de învățătură în care a subliniat importanța slujirii aproapelui, ca mare taină a iubirii: „Sfântul Apostol Pavel ne încredințează că atunci când suntem plini de Hristos nu mai trăim noi, nu mai este nimic din cele ale noastre. Ci suntem plini de Hristos, trăim pentru Hristos, Îl trăim pe Hristos sau Hristos trăiește în noi.”

Apoi a prezentat câteva repere biografice din viața celor prăznuiți liturgic astăzi, Sfinții Martiri Brâncoveni, arătând că ei L-au iubit până la jertfă pe Hristos: „Pentru Sfinții Martiri Brâncoveni, Hristos nu era o simplă idee, o referință. Nici credința un set de convingeri. Ci Hristos era o realitate a vieții lor, Cel Căruia s-au dăruit integral, încât Constantin Brâncoveanu, văzându-și fiii decapitați, n-a renunțat la credința în Hristos. Credința în Hristos era în carnea și sângele lui. Dacă ar fi renunțat la El, ar fi însemnat renunțarea la propria sa persoană. Ori, Sfântul Constantin Brâncoveanu nu putea renunța la Hristos pentru că era sensul vieții lui. Era însăși viața lui. Acest lucru ni-l cere și Hristos, mai cu seamă într-o lume ostilă, într-o lume în care se perindă multă ideologii, care intră în contrast cu învățătura Bisericii, cu învățătura Evangheliei. Hristos este Cel care ne cere să Îl mărturisim, dar nu într-o manieră mecanică sau că aceasta este datoria noastră de creștini ca să-L mărturisim. Ci să o facem așa cum au făcut-o martirii și mucenici, mucenicii lui Hristos, chiar dacă totul era potrivnic, totul era în contrast cu ceea ce ei credeau.”

În finalul cuvântului, ierarhul a subliniat importanța imitării modelului Brâncovenilor, și anume mărturisirea credinței în Hristos. Iubirea, când este asumată, devine mărturisire și când devine mărturisire, iubirea față de Hristos poate să fie și un temei de schimbare a vieții celor care din varii motive încă n-au ajuns să înțeleagă de ce un adevărat mărturisitor al lui Hristos nu face gălăgie, nu epatează prin nimic.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro