Liturghie arhierească și lansare de carte, cu ocazia împlinirii a 140 ani de la sfinţirea Catedralei din orașul Târgu Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Liturghie arhierească și lansare de carte, cu ocazia împlinirii a 140 ani de la sfinţirea Catedralei din orașul Târgu Neamț

Astăzi, 8 august 2015,  Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, au oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț, cu ocazia celebrării a 140 de ani de la sfințirea impunătorului locaș de cult din centrul orașului. În cadrul manifestărilor spiritual-culturale organizate în Târgu Neamț în această zi s-a numărat și Simpozionul „Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Tg. Neamț – istorie și contemporaneitate”, ce a avut loc în sala de conferințe a Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamț, precum și lansarea cărții „Monografia Catedralei Adormirii Maicii Domnului”, autor fiind pr. dr. Mihai Vizitiu.

Credincioșii parohiei „Adormirea Maicii Domnului” din Târgu Neamț au celebrat astăzi împlinirea a 140 de ani de la sfințirea locaşului. Evenimentele prilejuite de acest moment aniversar au debutat dimineaţă cu Sfânta Liturghie oficiată de IPS Părinte Mitropolit Teofan împreună cu PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

După citirea Evangheliei, părintele mitropolit Teofan a făcut o caracterizare a celor 140 de ani de la sfinţirea Catedralei din Târgu Neamţ: „Avem încredințarea că în acești 140 de ani, numele Domnului Hristos a fost trăit, cunoscut și mărturisit în această sfântă parohie. Avem încredințarea că harul Preasfântului Duh a făcut ca iubirea lui Dumnezeu Tatăl întrupată întru Hristos Domnul să se reverse de-a lungul acestei perioade deasupra bisericii de aici și asupra celor care și-au regăsit drumul spre Dumnezeu în acest locaș. Avem încredințare și nădejde că aici s-a dus o luptă pentru rugăciune, o luptă întru apărarea dreptei credințe în fața necredincioșiolor, care, într-o formă sau alta, luptă împotriva Bisericii. Nădăjduim, de asemenea, că în adâncimea inimii, tainic, harul smereniei a fost prezent lucrarea preoților și a credincioșilor acestei parohii”.

La finalul slujbei, a adresat câteva gânduri credincioşilor prezenţi PS Părinte Episcop Ambrozie al Giurgiului: „Românii înțeleg că au avut privilegiul să se nască din Evanghelie și că poporul acesta binecuvântat, țara aceasta cu strămoși vrednici, a avut participanți la primele sinoade ecumenice. Ce-am putea noi să spunem astăzi, când ar trebui să vorbim cu precădere despre țara noastră frumoasă - despre «Dacia Felix», în care părinții, încă de la primele sinoade ecumenice, știau că avem un creștinism de sorginte apostolică. Țara noastră este o țară apostolică, care a fost vizitată de fratele Apostolului Petru, de Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, și, după unii istorici, ca academicianul Emilian Popescu, și de către Filip Apostolul. Mărturie despre acest lucru stau bisericuțele de calcar din Dobrogea, basilicele din Scytia Minor, fosta episcopie a Vicinei, care astăzi stă sub apele Dunării, precum și învățații călugări Ioan Casian și Sfântul Dionisie Exiguul, cel care începe calendarul bisericesc”.

În semn de prețuire pentru activitățile desfășurate, preoții Ioan Mihoc și Mihai Vizitiu au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.

La finalul Liturghiei, a fost oficiată slujba Parastasului pentru ctitorii Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, precum și pentru toți slujitorii de aici trecuți la Domnul.

„Monografia Catedralei Adormirea Maicii Domnului Târgu Neamț”

Tot la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a avut loc azi și o primă lansare a cărţii „Monografia Catedralei Adormirea Maicii Domnului Târgu Neamț”, semnată de părintele dr. Mihai Vizitiu, slujitor la biserica din centrul orașului. În deschidere a vorbit părintele profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, după care părintele arhimandrit Hristom Rădășanu, consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, a vorbit despre trei elemente care dau valoare cărții scrise de părintele Mihai Vizitiu: „Un scriitor bizantin faimos, Mihail Pselos, spunea că o carte , ca să fie citită, trebuie să aibă trei caracteristici. Cea dintâi este aceea că trebuie să conțină informații îndestulătoare despre subiectul pe care și-l propune să-l trateze. Cea de-a doua caracteristică ar fi aceea că autorul trebuie să scrie clar, cu limpezime. În fine, în cel de-al treilea rând -  și Mihail Pselos insistă foarte mult asupra acestui aspect, o carte, pentru a fi interesantă pentru cititori, trebuie să prezinte un stil atrăgător, cu alte cuvinte, să fie elegantă. Cartea «Monografia Catedralei Adormirii Maicii Domnului », scrisă de părintele profesor și consilier emerit Mihai Vizitiu, ne vorbește cu îndestulare, cu o complexitate de informații, despre istoria bisericiii aflată în inima orașului Târgu Neamț, impresionează prin limpezime și claritate și vorbește cu eleganță nedisimulată de autorul ei. Veți regăsi în această carte o rigurozitate a ideilor expuse, un stil profesoral aparte, precum și eleganța unor formule academice îngemănate cu expresii neaoșe, care fac din această carte nu doar un monument de informații, ci și un monument al stilului”.

Autorul cărții lansate, pr. dr. Mihai Vizitiu, a făcut referire la importanța acestuin an pentru biserica în care slujește: , „Motivul pentru care am insistat ca apariția cărții să aibă loc în acest an e faptul că se împlinesc și 150 de ani de când Mitropolitul Calinic Miclescu a pus piatra de temelie a Bisericii «Adormirea Maicii Domnului”, a înfipt crucea și a sfințit locul pentru acest locaș de cult. Catedrala acesta este cu siguranță cea mai veche biserică din orașul Târgu Neamț. Am considerat că e potrivit să ne aducem aminte de acest moment al punerii crucii și al sfințirii locului de către un mitropolit, precum și de momentul sfințirii bisericii de către un alt mitropolit, pe care Înaltpreasfințitul Părinte Teofan deja l-a propus spre canonizare și pe care credincioșii încă din viață îl numeau sfânt- Mitropolitul Iosif Naniescu”.

În după amiaza zilei,  sala de conferințe a Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț a găzduit Simpozionul spiritual- cultural intitulat „Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Târgu Neamț – istorie și contemporaneitate”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei. . Figuri cunoscute din lumea ortodoxiei și din comunitatea locală și-au  prezentat lucrările de interes. Au vorbit arhim. Hrisostom Rădășanu- consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. prof. dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, arhim. dr. Benedict Sauciuc- starețul Mănăstirii Neamț, arhim. Mihail Daniliuc- egumenul Schitului Vovidenia de la Mănăstirea Neamț, pr. prof. dr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, părintele  protopop Ioan Dogariu, prof. de istorie Vasile Vrînceanu, pr. prof. Ioan Mihoc- parohul catedralei și directorul Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, pr. prof. Viorel Laiu și pr. prof, dr. Mihai Vizitiu - slujitori la Catedrala Adormirea. Și primarul Daniel Harpa a participat la această sesiune de comunicări, cu lucrarea „Raporturile Consiliului Local și al Primăriei cu Biserica Adormirea”.

În cadrul simpozionului cultural - spiritual, a avut loc și lansarea oficială a volumului „Monografia Catedralei Adormirea Maicii Domnului Tg. Neamț”.

Scurt istoric

La 14 aprilie 1864 ardea, într-un incendiu nimicitor care a mistuit multe clădiri din Târgu Neamţ, „Biserica lui Alex Velea”. Peste un an şi patru luni, pe data de 10 august 1865 , acum 150 de ani, Mitropolitul Calinic Miclescu sfinţea locul pe care avea să se înalţe Biserica pe care o vedem azi. Până în 1971, biserica este înălţată până la acoperiş, cheltuieli care au necesitat, la banii de atunci, echivalentul a 5000 de galbeni austrieci. O donaţie de încă 500 de galbeni făcută de fostul prefect şi primar de Piatra Neamţ, boierul Nicu Albu permite continuarea lucrărilor şi, pe data de 15 iunie 1873, are loc momentul unic al înălţării celor 3 cruci pe cele 3 turle. Lucrările continuă şi pe 10 august 1875, Mitropolitul Iosif Naniescu sfinţeşte biserica, fiind primul lăcaş sfinţit de acesta ca Mitropolit al Moldovei. Înaltă de 30 de metri, lungă de 25 de metri, Biserica este cea mai înaltă clădire din oraş, turnul clopotniţă a fost folosit şi de pompieri ca loc de veghe dar şi lăcaşul sfânt nu a fost scutit de necazuri de-a lungul timpului, de încă două incendii cauzate de un trăznet şi o lumânare.

Citește despre: