Liturghie arhierească în parohia Oarja (Argeş)

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Liturghie arhierească în parohia Oarja (Argeş)

Parohia Oarja din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a îmbrăcat duminică, 6 octombrie 2013, haine de sărbătoare. Credincioșii din această comunitate situată în sudul județului Argeș, au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

Motivul prezenței Chiriarhului Eparhiei în această parohie a fost legat în mod deosebit de slujba de sfințire a capelei mortuare construită în curtea bisericii. La acest eveniment însemnat pentru comunitatea din Oarja au participat reprezentanți din administrația centrală și locală, fii satului veniți din diferite zone ale țării și enoriașii parohiei.

În cuvântul de învățătură, IPS Calinic a apreciat eforturile susținute ale locuitorilor, dar și dragostea și stăruința înaintașilor care au contribuit la ridicarea unei biserici cu o arhitectură deosebită.

Părintele paroh Ilie Gabriel a prezentat pe scurt lucrările executate de parohia Oarja în perioada 2009-2013: biserica a fost acoperită cu tablă de cupru, au fost montate cruci noi confecționate din inox, a fost construită o capelă mortuară și alte clădiri anexe necesare pentru activitățile administrativ-gospodărești ale parohiei.

Biserica cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din parohia Oarja este monument istoric, fiind construită în anul 1875 prin contribuția a 60 de familii.

În prezent slujesc în acest sfânt locaș de rugăciune preoții Ilie Gabriel-preot paroh și Cârstea Adrian.

(Sursa: eparhiaargesului.ro)