Liturghie arhierească în satul Corlăteni, raionul Râşcani

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Liturghie arhierească în satul Corlăteni, raionul Râşcani

Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat duminică, 9 mai 2021, Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din satul Corlăteni, raionul Râşcani, Republica Moldova.

În cadrul slujbei, Preasfinţia Sa a înălţat rugăciuni către Dumnezeu pentru încetarea noii boli molipsitoare, după cum precizează Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi. PS Părinte Antonie s-a referit în cuvântul adresat la credinţa în Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, ca grant al vieţii veşnice: „Din Evanghelia de astăzi (n.r. duminică, 9 mai) aflăm motivul pentru care s-au scris toate cele ce avem în Evanghelii. Spune Evanghelia: «Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viată să aveţi în numele Lui». Scopul Evangheliei este ca să ne arate nouă că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi că doar credinţa în acest adevăr este viaţă cu adevărat. Cu alte cuvinte, credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos ne asigură viaţa veşnică. Mântuitorul ne-a spus: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa». Doar credinţa că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu este calea care duce la viaţă. Să înmulţim credinţa în Mântuitorul nostru pentru a putea moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”, a îndemnat PS Antonie.

 

Citește despre: