Luați copiii din fața ecranelor!
Tot mai mulţi copii „înţepenesc” în faţa micului ecran, care devine din ce în ce mai mult un partener indispensabil în educaţia precum şi în timpul liber al copiilor.
În zilele noastre suntem martori ai multor „minuni”, fie ale tehnologiei contemporane, fie ale reacţiilor ciudate ale firii umane contemporane. Un exemplu edificator este acea „minune” a tehnologiei numită televizor. Se vorbeşte foarte mult, într-un consens impresionant, despre efectele dezastruoase din foarte multe puncte de vedere ale expunerii copiilor la tele-vizual. Rezultatele, însă, par a contrazice consensul; tot mai mulţi copii „înţepenesc” în faţa micului ecran, care devine din ce în ce mai mult un partener indispensabil în educaţia precum şi în timpul liber al copiilor.
Suntem de părere că trebuie să conştientizăm importanţa implicării a cât mai mulţi factori sociali în direcţia creşterii copilului într-o lume bazată pe valorile nu numai morale, ci si existenţiale, culturale şi spirituale ale credinţei noastre creştine ortodoxe, în perspectiva asumării responsabilităţii ce ne revine — să facem, adică, ceva concret pentru modelarea personalităţii copiilor noştri în analogie cu valorile amintite, precum şi cu cerinţele vremurilor în care trăim.
(Pr. Constantin Petrache, Luați copiii din fața televizorului!, Familia Ortodoxă, nr. 5, 2010, p. 47)
Mamele ajung în Rai crescând copii buni
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro