Copiii învață cel mai bine când părinții sunt de partea lor. Sunt mai puțin îndărătnici și sfidători când simt că suntem de partea lor. Cel mai bun mod de a ne simți de partea lor este să fim de partea stărilor lor sufletești. Vrem ca ei să simtă cum noi suntem de partea lor chiar și atunci când tot noi stabilim limitele. Nu alegem între a stabili limite ferme și a le explica stările lor sufletești; ci, mai degrabă, le vom explica acele stări sufletești în cadrul limitelor menținute cu fermitate.

A fi de partea stărilor lor sufletești, chiar în timp ce ne străduim să menținem limitele cu fermitate, ne permite să ne apropiem afectiv de copiii noștri în timpul luptelor lor. Răspunzându-le adecvat copiilor noștri în timpul încercărilor, ne permite să avem o legătură afectivă atunci când ei dau de greu.

„Nu am timp să stau și să-i întreb toată ziua despre stările lor sufletești”, îmi spun părinții când discutăm despre stări sufletești.

A ne ocupa de stările sufletești ale copiilor noștri înseamnă să fim atenți chiar și atunci când nu avem timp și să învățăm să ne facem timp pentru stările lor sufletești.

Uneori nu avem timp să stăm și să îi întrebăm pe copiii noștri ce mai fac. Uneori trebuie să punem mâncarea pe masă sau să ieșim pe ușă, dar nu este mereu așa. În ciclul normal al vieții de familie, uneori avem timp, alteori nu. Ar trebui să facem tot ce ne stă în putere ca, atunci când avem timp, să ne facem timp pentru stările sufletești, iar atunci când nu prea avem timp, măcar să fim atenți la stările sufletești. A fi atent la stările sufletești, când devine o obișnuință, durează foarte puțin. Când încercăm să explicăm stările sufletești în timp ce pregătim masa de seară sau îi îmbrăcăm pe cei mici, ori în mașină sau la culcare, înseamnă să acorzi atenție, nu timp, și contribuie la o atmosferă de respect ca parte din viața de zi cu zi. Părinții pot învăța cum să facă acest lucru. Încearcă să îți faci timp să te ocupi de stările sufletești la culcare, în timpul mesei, în mașină sau în timpul perioadelor care sunt de la sine mai liniștite din viața de famlie.

Adevărata provocare cu care se confruntă părinții este să învețe cum să fie atenți la stările sufletești ale copilului. Durează zece minute să citești puțin noaptea despre emoții și creșterea copiilor sau cincisprezece minute să discuți acest lucru cu soțul sau soția ta.

– Ce bine ar fi să am și eu camera mea! spune fiica mea de fiecare dată când se ceartă cu sora ei.

Eu sunt atent la lupta ei.

– Este greu să fii nevoit să împărți camera cu altcineva, am consimțit și mi-am promis să-mi amintesc să discut cu amândouă acest lucru data viitoare când voi mai vedea că le este greu să împartă ceva între ele.

„De unde să știu ce simte copilul meu în momentul acela?”

Nu este nevoie să fii terapeut pentru a le spune pe nume emoțiilor pe care le simte copilul tău, dar este nevoie să înveți cum să îți exprimi propriile emoții și cum să le gestionezi dacă vrei să îți ajuți copilul să învețe să facă același lucru. Copiii n-au nevoie ca părinții lor să fie terapeuți, ci au nevoie doar de niște părinți cărora să le pese suficient pentru a învăța cum să facă acest lucru. Când copilul tău reacționează impulsiv sau e suparat, încearcă să faci un pas înapoi pentru o clipă și să reflectezi puțin. Gândește-te ce ar putea să simtă el în momentul acela. Vorbește cu alți părinți sau cu specialiști despre ce ar putea simți copilul în asemenea momente și despre modalități de a trata acele stări sufletești cu respect și cu rezultate bune.

Simplul act de a te gândi ce ar putea simți un copil în loc să reacționezi impulsiv este un act de cinstire care arată un respect profund pentru copilul tău ca persoană. Încearcă să te gândești cum te-ai simți dacă ai fi în locul copilului tău. Ia în calcul ce a făcut sau ce a văzut copilul chiar înainte să reacționeze. Cum a fost ziua lui până în acel moment? Au fost în ultima vreme schimbări majore în viața lui? Gândește-te la ce virtuți se luptă el să dobândească și cât de greu ar putea fi acest lucru pentru cineva de vârsta lui.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 167-170)

Îți mai recomandăm și: Gestionarea emoțiilor, dorințelor și pornirilor – aspecte cheie în viața duhovnicească a unui copil

Rolul părinților nu este de a-i rezolva problemele copilului, ci de a-l învăța să le rezolve singur