Lucrare misionară în Parohia Broşteni 2

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Lucrare misionară în Parohia Broşteni 2

Una din puţinele biserici din Eparhia Sucevei şi Rădăuţilor închinată Sfântului Pantelimon şi-a cinstit ieri ocrotitorul. Parohia Broşteni 2 din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava, este închinată acestui sfânt mucenic. Cu toate că posibilităţile materiale sunt limitate, cu sprijinul enoriaşilor şi al binefăcătorilor s-au realizat mai multe lucrări la complexul parohial.

Biserica „Sfântul Pantelimon“ din Broşteni a început să se construiască în luna mai 1998, fiind al doilea sfânt locaş din acest oraş pe lângă cel construit la 1780. Aceasta deserveşte, prin hotărârea Permanenţei Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Spitalului „Carmen Sylva“ din satul Lungeni, dar şi unei părţi din Parohia Broşteni 1 care a fost rearondată. Locaşul de închinăciune s-a ridicat prin donaţiile credincioşilor din parohia nou înfiinţată, deservind satele Lungeni, Capu Dealului şi Haleasa, precum şi o parte din blocurile cartierului din Broşteni. La un an după începerea lucrărilor la construirea noii biserici, a fost instalat ca prim slujitor la această parohie preotul Mihai Negrea, care până în anul 2001 a reuşit să aducă aproape de finalizare construirea locaşului de cult. În anul 2002 a fost instalat paroh părintele Sergiu Silviu Sava, care a continuat activitatea pastoral-misionară începută. Între anii 2007-2009 s-a ridicat casa de prăznuire, care a fost sfinţită de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. „În plan spiritual, pe lângă îndatoririle spiritual-morale, avem în grijă bolnavii din spital. De aceea, nu există post, din cele patru de peste an, sau solicitare la care să nu răspund, conştient că orice strigare a celor «mai mici sau neputincioşi» poate fi o chemare a lui Hristos, cu atât mai mult în misiunea mea preoţească la o biserică unde Sfântul Pantelimon este o pildă vie a slujirii lui Hristos“, a spus părintele paroh Sergiu Silviu Sava.

Lucrător în turma încredinţată

O frumoasă tradiţie locală, începând cu anul 2002, este săvârşirea Tainei Sfântului Maslu în fiecare săptămână din posturile de peste an cu şapte preoţi în parohiile Broşteni 2, Crucea, Cojoci, Holda, Broşteni şi Cotârgaşi. Pe lângă aceste slujbe, la Parohia Broşteni 2, în posturile de peste an se săvârşeşte în fiecare vineri Sfânta Liturghie. „La începutul slujirii mele, care oarecum coincide şi cu formarea unui obicei în tradiţia slujirii în biserica noastră, numărul creştinilor care participau la slujbe nu era aşa mare. An de an, conştientizând că «adevărata închinare se face în duh şi adevăr» prin predica, rugăciunea şi chemarea lui Dumnezeu, oamenii au venit în număr tot mai mare în sfântul locaş pentru a se ruga. Nu numai biserica însă este un spaţiu de rugăciune, ci la fel de mult şi casa creştinului. Locuind în parohie, încerc să fiu permanent viu şi lucrător în turma pe care Dumnezeu şi IPS Pimen mi-au oferit-o spre păstorire, cu cuvântul, cu fapta şi cu rugăciunea. Mai sunt multe de împlinit, dar mă rog Bunului Dumnezeu ca alături de familia mea de acasă, cât şi alături de familia din biserică să putem construi virtuţi alese în sufletul nostru şi parohie sănătoasă în Trupul lui Hristos - Biserica“, a mărturisit părintele Sergiu Silviu Sava.

 

Hramul Bisericii „Sfântul Pantelimon“ - Broşteni 2

Locaşul de închinăciune ocrotit de Sfântul Pantelimon din Broşteni a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Credincioşii au venit la sfânta biserică pentru a-şi cinsti ocrotitorul prin rugăciune. „Şi anul acesta, nu numai pentru creştinii mei, dar şi pentru toţi cei iubitori şi râvnitori către Sfântul Pantelimon biserica noastră s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. Ea a aşteptat la rugăciune şi cuminecare pe fiii ei, precum şi pe preoţii slujitori care ne-au călcat şi în alţi ani pragul, pentru a fi împreună şi a ne bucura de încă un an binecuvântat în Domnul Hristos Iisus. Urez mulţi ani fericiţi şi cu împliniri duhovniceşti celor ce poartă numele Sfântului Mucenic Pantelimon. Mulţumesc creştinilor mei pentru răbdarea şi dragostea lor faţă de mine şi pentru dragostea faţă de Biserică şi faţă de Hristos“, a menţionat părintele Sergiu Silviu Sava.

Citește despre: