Petre şi Călin erau slujbaşi la conacul unui boier. Într-o zi au adus două care de lemne la curtea stăpânului lor. După ce le-au descărcat, au intrat în bucatărie. Când bucătarul a ieşit niţel afară, plin viclenie, Călin a luat cleştele de bucătărie şi scoțând din oală o bucată de carne, o vârî în buzunarul lui Petre şi-l învăţă astfel:

-Să nu zici nimic. La întoarcerea bucătarului, dacă va întreba de carne, eu o să mă jur că n-am pusmâna pe ea, iar tu îi vei spune că nu ai luat-o. În acest fel, vom scăpa uşor şi nici nu vom minţi.

Bucătarul se întoarse peste câteva minute, şi uitându-se în oală, băgă de seamă că i s-a furat o bucată de carne. I-a privit pătrunzător pe cei doi servitori şi i-a întrebat:

Ce s-a întâmplat cu carnea din oală?

Călin a zis primul:

-Mă jur că nu am pus mâna pe ea! 

-Eu nu am luat-o!, a spus și Petre de îndată.

Fiind om bătrân și înțelept, bucătarul le-a zis:

-Tu Căline, ai scos carnea din oală cu cleștele care acum este fierbinte şi de aceea îmi spui că nu ai pus mâna pe carne. Dar eu te cunosc după mânecă, care ţi-eplină de grăsime. Iar tu, Petre, ai pus-oîn buzunar, căci iată, îţi curge grăsimea pe haine. Să vă fie ruşine pentru fapta voastră şi pentru frăutatea de care aţi dat dovadă. Chiar dacă eu nu v-aș fi descoperit viclenia, în conştiinţa voastră tot ar fi rămas această faptă urâtă.

Amândoi servitorii au recunoscut adevărul şi după ce au fost pedepsiţi, boierul i-a alungat de la curtea sa.

Când prin viclenie vrei pe cineva să amăgeşti

Până la urmă numai tu o să te căiești.

(În căutarea bucuriei, Editura Sophia, București, 2009, p. 95)