Creştinii din "paradisul lumilor" trăiesc în iad

Insula Zanzibar este epicentrul persecuţiei anti-creştine în Tanzania

Tanzania manifestă o creştere dramatică a persecuţiei împotriva creştinilor în ultimele 7 luni, conform raportului organizaţiei International Christian Concern. Cea mai multă violenţă există în Insula Zanzibar, un paradis exotic de o frumuseţe năucitoare, unde turiştii se bucură de rai, iar creştinii autohtoni sunt vânaţi, ameninţaţi, ucişi. Populaţia insulei este în proporţie de 99% musulmană, însă mai multe facţiuni de un extremism absolut, care şi-au jurat să-i alunge sau să-i ucidă pe toţi creştinii din insulă.
Într-un interviu cu ICC, clericul Dickson, a vorbit despre atacarea bisericii sale de către extremişti. Aceştia au dat foc bisericii creştine, mobilierului bisericii şi au incendiat toate Bibliile. Apoi, furia ucigaşă s-a năpustit asupra maşinii clericului, care a fost incendiată.
De asemenea, un tânăr de 22 de ani a fost întemniţat pentru acuzaţia că a ars un Coran. Doi pastori creştini, Mathayo Kachili şi Evarist Mushiau, fost ucişi în incidente violente de extremişti, însă poliţia nu a descoperit făptaşii. Biserica Anglicană a dat publicităţii un raport în care se arată că doar în ultimele două 6 fetiţe creştine au fost răpite şi violate de extermişti.
Creştinii care locuiesc în paradisul exotic Zanzibar, de fapt experiază o viaţă de iad, în care sunt ameninţaţi sistematic de vecini să părăsească credinţa creştină şi să se convertească la islam, pentru a nu fi ucişi.
Tăcerea autorităţilor din Tanzania este dublată de o recrudescenţă a facţiunilor extremiste musulmane, care propovăduiesc deschis şi public exterminarea creştinilor din ţară. Occidentul tace la toate aceste orori, limitându-se să sancţioneze verbal sau să amintească de aceste tragedii prin comunicate seci ale organizaţiilor umanitare sau care monitorizează persecuţia. În tot acest timp, creştinii împovăraţi de durerea acestei lumi, suferind cumplit în ţările în care s-au născut, se mută la ceruri cu tot cu bisericile lor incendiate, lăsând pământurile pustii de binecuvântarea lui Hristos, Fiul unic şi veşnic al lui Dumnezeu. Eradicarea creştinismului din atâtea zone ale lumii şi transformarea religiei adevărului în religie de mucenici, asemenea Biserici primare, arată acolada istoriei care vesteşte întoarcerea întru slavă a Fiului lui Dumnezeu, sfârşitul acestei lumi, judecata universală în care se vor discerne definitiv toate vocaţiile umanităţii şi ale universului întreg şi constituirea Împărăţiei lui Dumnezeu.
Persecuţia anti-creştină, iniţiată de cel viclean, este acerbă, violentă şi deschisă, omorând trupurile şi făcând mucenici în ţările orientului şi aiurea. Însă persecuţia în mediul occidental este interioară, insidioasă şi diplomatic agresivă, impunând domnia plăcerii, consumismul, secularizarea şi modificând legile pentru ca anomaliile şi repetiţiile la iad ale oamenilor păcatului să devină legiferate, pentru ca mai apoi, infestând minţile curate ale copiilor, să se generalizeze şi să fie sancţionat, amendat, prigonit sau chiar întemniţat orice om care va zice răului rău nu inevitabilitate, păcatului păcat, nu alegere, ororii oroare, nu tragedie sau incident. Vor fi prigoniţi pentru dreptate, după cuvintele Mântuitorului, orice om iubitor de adevăr care va vorbi despre urâciunii pustiirii, arsă cu foc la Sodoma, şi promovată la nivel de elită a Europei.

De la același autor

Ultimele din categorie