Luna pentru viață a fost celebrată și la Gorbănești
Luna pentru viață a fost marcată în acest an și la nivelul Cercului Pastoral-Misionar „Sf. Cuvioasă Teodora de la Sihla” – Gorbănești, județul Botoșani.
Tinerii și elevii parohiilor din comună au fost informați în această perioadă de activitățile ce urmează a se desfășura, și au participat cu dedicare, interes și bunăvoință. Au realizat desene, au compus poezii, iar copiii de la Grădinița Vânători au recitat, cu ajutorul educatorilor, câteva versuri mamelor, în semn de mulțumire că au ales să le dea viață.
Duminică, 27 martie, ne-am adunat în sala de festivități a Primăriei Gorbănești, unde am expus lucrările pentru a fi admirate. Părintele Marius Onofrei a prezentat câteva gânduri referitoare la tema evenimentului, a oferit răspunsuri celor care au adresat întrebări, apoi părintele Bogdan Azamfirei, responsabil a cercului pastoral, a prezentat un filmuleț pro vita și a menționat câteva aspecte ce fac referire la acestea.
De asemenea, primarul Lucian Melinte a transmis câteva gânduri, în special tinerilor prezenți cu privire la importanța alegerilor pe care aceștia trebuie să le facă în viață. Corul Parohiei Socrujeni a interpretat melodiile Simfonie pentru Viață – 2022 și Imnul Marșului pentru Viață, îndrumați de preoteasa Anamaria Azamfirei.
La eveniment a luat parte directorul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Gorbănești, prof. Lupu Mihaela, precum și diriginții care i-au și îndrumat pe elevi să participe la activitățile dedicate vieții. La final toți cei care au realizat lucrările expuse, au fost răsplătiți primind o diplomă și o cărticică de rugăciuni pentru copii.