„Mahrama – Chipul Iubirii”: Artă sacră în prag de Înviere, la Iași
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași vă invită să pășiți în universul artei sacre prin expoziția intitulată „Mahrama – Chipul Iubirii”, care va fi vernisată vineri, 11 aprilie, la ora 18.00, la Galeriile de Artă „Dan Hatmanu”, situate în Pasajul „Hala Centrală”.
Evenimentul face parte din seria manifestărilor cultural-religioase dedicate perioadei pregătitoare pentru marele Praznic al Învierii Domnului și este organizat de specializarea „Artă Sacră” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași. Expoziția reunește lucrări realizate de studenți, masteranzi și cadre didactice de la Secția de Pictură, reflectând viziuni personale și teologice asupra chipului lui Hristos – simbol al iubirii supreme.
Coordonatorii proiectului sunt lectorii universitari dr. Bogdan Cojocea, dr. Vasile Tudor, dr. Petru Sofragiu, specialistul drd. Emanuel Chiriac și conf. univ. dr. Georgeta-Merișor Dominte. Vernisajul va fi prezentat de prof. dr. Ioan Răducea.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 11–30 aprilie 2025, conform programului Galeriilor „Dan Hatmanu”.