Maica Domnului, cinstită în cartierul Bejan din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Maica Domnului, cinstită în cartierul Bejan din Iaşi

Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului a fost prilej de bucurie pentru credincioşii din cartierul ieşean Bejan. Locaşul de închinăciune de pe malul râului Bahlui şi-a cinstit ocrotitoarea în ziua de 1 octombrie 2014.

Paraclisul Parohiei Bejan din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 1, a fost neîncăpător marţi, 30 septembrie 2014, de numărul mare de credincioşi care au participat la slujba Vecerniei unită cu Litia. Soborul numeros de preoţi a fost format din preoţi de la mai multe parohii ale Eparhiei Iaşilor şi Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Timp de aproape două ore, sfântul locaş a vibrat de rugăciunile slujitorilor sfintelor altare şi de cântările religioase ale mulţimii de credincioşi. Predica de la finalul slujbei a fost adresată de pr. Liviu Vasilică Lupu de la Parohia Gherăieşti, Protopopiatul Roman, care a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Acoperământului Maicii Domnului. De asemenea, pr. Liviu Vasilică Lupu a îndemnat credincioşii să citească acatistele şi paraclisele Maicii Domnului, mai ales în zi de miercuri. „Să purtaţi în rugăciune pe toţi cei dragi sufletului dumneavoastră, aşa cum aţi făcut şi în această seară (n.r. marţi seară). Ne dorim să plecaţi de la biserică încărcaţi de Duhul Sfânt, de binecuvântarea Maicii Domnului, care stă cu mâinile întinse şi ne acoperă. Maica Domnului să vă răsplătească osteneala şi să vă dea toate cele de folos. Să vă rugaţi pentru familiile preoţilor dumneavoastră şi să aveţi o viaţă frumoasă, cumpătată, plină de credinţă, de iubire şi de fapte bune. Maica Domnului să ne ajute pe toţi să ajungem în rai!“, a spus pr. Liviu Vasilică Lupu. Părintele paroh Sever Stoica a mulţumit tuturor preoţilor care au slujit Vecernia unită cu Litia, precum şi celor care s-au ostenit în organizarea hramului locaşului de închinăciune. „Fiecare dintre dumneavoastră aţi contribuit cu dragostea, cu rugăciunea, cu bunăvoinţa, cu prezenţa, dar şi din punct de vedere material. Vă aşteptăm cu drag de fiecare dată în bisericuţa noastră“, s-a exprimat părintele paroh Sever Stoica. După ce au fost miruiţi, credincioşii au primit litie şi câte un pachet cu alimente din partea bunilor enoriaşi care s-au ostenit cu acest prilej.

Trei ani de misiune pastorală

Parohia „Acoperământul Maicii Domnului“ - Bejan din Iaşi s-a înfiinţat prin Decizia mitropolitană 401 în data de 27 iunie 2011, în urma dării în folosinţă gratuită de către Consiliul Local al Municipiului Iaşi a unei suprafeţe de 1.500 mp Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pentru construcţia unei biserici în zona respectivă. Ea cuprinde un număr de 256 familii ortodoxe şi este situată la baza Dealului Galata, în zona Ştrandului Municipal Iaşi. În perioada martie-decembrie 2012 s-a construit casa praznicală care va deservi ca locaş de cult până la terminarea construcţiei bisericii ce se va face în imediata apropiere a acesteia. Cartierul Bejan este un cartier de case, locuitorii acestuia fiind, în cea mai mare parte, într-o stare materială precară. În luna noiembrie a anului 2012, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a pus piatra de temelie pentru biserica ce se va zidi în această parohie.

Citește despre: