Maica Domnului și Profeții Vechiului Testament (Rusia, regiunea Vologda, sec. XVI) 

În Sfânta Scriptură avem două modalități de prezentare a Maicii Domnului: una prefigurativă sau tipică, în Vechiul Testament, și alta direct sau deplin revelată, în Noul Testament. În Vechiul Testament se face mențiune despre femei care au avut o însemnătate specială în istoria mântuirii, până la venirea lui Mesia. Astfel, Eva primește făgăduința izbânzii asupra diavolului ispititor metamorfozat în șarpe (Facere 3, 15); Sarra devenea maica unui popor nou, a poporului ales și chiar a mai multor popoare (Facere 17, 15-16); Rebeca și Rahila erau modele de mame devotate și soții credincioase, harnice și ospitaliere, și-au sprijinit fiii lor și i-au ajutat cu sfatul lor (Facere 27, 5-17 și 42-45; 35, 16-18); Iaela (Judecători 4, 17-22) și Rut (Rut 4, 13-22), Ana (mama lui Samuel (1 Regi 1, 10-11 și 27-28) și Estera (Estera, 5, 1-7, 3-6) au arătat evlavie deosebită, iubire nețărmurită pentru poporul ales și pentru lucrarea lui Dumnezeu în lume. Spre deosebire de celelalte femei menționate în Vechiul Testament, numai Maica Domnului a fost obiectul unor profeții. Profetul Isaia a prezis că Fecioara va naște pe Mântuitorul Hristos în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire a poporului ales și de mântuire a lumii: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Prorocul Iezechiel a profețit despre Maica Domnului ca Pururea Fecioară în viziunea sa despre noul templu al lui Dumnezeu, simbolizând-o printr-o poartă tainică a Dumnezeului lui Israel: „Și mi-a zis Domnul: Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide și nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă” (Iezechiel 44, 2). Ieremia închipuie tot Israelul într-o fecioară care se întoarece la Domnul și Stăpânul ei pentru ascultare, ca să devină „Locaș al dreptății și munte sfânt” binecuvântat de Dumnezeu (Ieremia 31, 21-23). Psalmistul David o descrie pe Sfânta Fecioară ca pe o Împărăteasă care șade de-a dreapta lui Dumnezeu: „Stătut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și preaînfrumusețată” (Psalmi 44, 11). Dar tot Maica Domnului este preînchipuită aici și ca Fiica Împăratului Dumnezeu, împodobită și urmată de fecioare, cu alai: „Toată slava fiicei Împăratului este înăuntru, îmbrăcată cu țesături de aur și preaînfrumusețată. Aduce-se-vor Împăratului fecioare în urma ei, prietenele ei se vor aduce ție” (Psalmi 45, 15-16). Fără îndoială că aceste fecioare însoțitoare sunt nenumăratele fecioare mucenițe, care au urmat în smerenie și sfințenie jertfelnicia Maicii Domnului, tot așa cum femeile mironosițe au însoțit-o în momentele grele ale pătimirii și îngropării Domnului nostru Iisus Hristos. De asemenea, Dreptul Simeon a prezis suferința Maicii Domnului, zicându-i, după ce a binecuvântat pe Pruncul Iisus: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și spre semn de contrazicere, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Și prin însuși sufletul tău va trece sabie” (Luca 2, 34-35).