Sicriul cu trupul neînsufleţit al maicii Lavrentia Canişag a fost înconjurat de sute de flori albe în ziua înmormântări sale. Sâmbătă, 20 februarie 2016, pe o vreme ceţoasă şi mohorâtă, vrednica monahie, care s-a ostenit timp de 15 ani la Mănăstirea Hadâmbu, a fost condusă pe cărarea veşniciei. În mijlocul bisericii mari a aşezării monahale s-a oficiat slujba Înmormântării pentru monahi, aşa cum este rânduiala Bisericii noastre. Pentru sufletul celei plecate dintre noi au înălţat rugăciuni soborul slujitorilor, monahii de la mai multe mănăstiri moldave, preoţi de la parohii, membri ai familiei, rude, cunoscuţi şi cei care nu de puţine ori au sădit un sufletul lor un cuvânt bun grăit de maica Lavrentia. Pe chipurile celor prezenţi se putea citi durerea pentru că cea care le-a fost ca o bunică nu se mai află fizic în mijlocul lor. Lacrimile vărsate de cei care au cunoscut-o pe smerita monahie au fost o expresie a dragostei şi a aprecierii pentru toate lucrurile bune pe care le-a făcut aceasta în lume. Cu toţii au rememorat clipele ce i-au legat de maica Lavrentia şi au ascultat cântările tânguitoare ale slujbei. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, a prezentat la finalul slujbei câteva date biografice ale maicii Lavrentia Canişag, amintind că cea mutată la Domnul şi-a dorit încă din copilărie să intre în viaţa monahală. „Râvna, credinţa şi evlavia maicii Lavrentia, însoţite de chemarea lăuntrică, au adus-o în mănăstirea Maicii Domnului de la Hadâmbu. A venit în această aşezare monahală din satul Pojorâta, aflat în dulcea Bucovină, unde sunt gospodari de frunte. A fost o soţie şi o mamă model. Maica Lavrentia este o cinste pentru satul Pojorâta, iar frăţiile voastre vă arătaţi astăzi (n.r. sâmbătă, 20 februarie) dragostea faţă de ea. Să aveţi încredinţarea că cea plecată la ceruri va mijloci pentru iertarea păcatelor frăţiilor voastre înaintea lui Dumnezeu“, s-a exprimat cu lacrimi în ochi arhimandritul Nicodim Gheorghiţă. Stareţul Mănăstirii Hadâmbu a amintit de încercările şi suferinţele pe care maica Lavrentia le-a purtat cu demnitate şi credinţă în Dumnezeu şi în Maica Domnului. După ce preoţii şi credincioşii au trecut prin dreptul sicriului pentru a-şi lua rămas bun de la monahia Lavrentia, în sunetul clopotelor şi al toacei, cortegiul s-a îndreptat spre cimitirul aşezării monahale.