Mănăstirea Bârnova (comuna Bârnova, Iași; Hram: „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”; „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”) Plecând din Iași, imediat după hanul „Trei Sarmale”, pe partea dreaptă, se desprinde un drum pe care putem ajunge în satul Bârnova (10 km). Aici, în Codrii Iașilor de altădată, Miron Barnovschi Vodă (1626-1629), „au urzit și (mănăstirea) Bârnova, pre numele său, sub dealul Pietrarie, lângă Iași”, după cum scrie cronicarul Miron Costin, adăugând că „mănăstiri și biserici câte au făcut, așa în scurtă vreme, nice un domn n-au facut”. Tot Barnovschi a dat și un nou Așezământ, prin care a dorit să reglementeze și să revigoreze viața mănăstirilor din Moldova. În 1629, la mazilirea sa, biserica nu era terminată. Testamentul din 1633, scris de Barnovschi la Constantinopol, arată că „Sfânta  Monastire Bârnova, care este începută de noi, vedem că, după vremi ce statură, ca alt nime nu va putea să o săvârșească, numai putere domnească. Pentru aceea, de va alege Dumnezeu un domn creștin, ca acela să săvârșească, Dumnezeu sa-I vie într-ajutor. Monastirea cea de lemn ce s-au făcut întâiu, să aibă acești boieri a o socoti și întări”. Clopotul de la 1614, păstrat la Bârnova și pus în legătură cu vechimea bisericuței din lemn, fusese comandat, de fapt, de Ștefan Vodă Tomșa, pentru Bisericuța de pe Poarta, zidită de el în turnul de la intrarea în Curtea Domnească din Iași (cu hramul „Sfânta Treime”). Concepția arhitectonică a bisericii de la Bârnova poate fi pusă în legatură cu primul său hram: „Sfântul Gheorghe” (23 aprilie), sfânt militar, care era și patronul Mitropoliei Moldovei. Miron Barnovschi însuși avea formație de oștean, înainte de domnie, ca hatman, fiind conducătorul întregii armate moldovenești. Ascunsă în codrii seculari ai Iașilor, mănăstirea este protejată de o incintă de ziduri cu metereze. Pentru prima dată în Moldova, la bisericile lui Barnovschi Vodă apare turnul clopotniță lipit de biserică, amplasat deasupra pridvorului. Acesta este un element de fortificație fiind prevăzut cu metereze pentru tras cu pușca și cu o tainiță în care puteau fi ascunse odoarele bisericii în vreme de primejdie. Al doilea hram al bisericii, „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul” (29 august), trebuie pus în legătură cu sfârșitul tragic al lui Miron Barnovschi, în „groapa sângelui” de la Istambul, satârul gâdelui căzând pe frumosul său grumaz la 2 iulie 1633. Miron Costin, cronicarul, nota că un mare incendiu a izbucnit la Constantinopol după această jertfă de domn creștin, arzând câteva mii de case, aceasta fiind pedeapsa divină împotriva turcilor, pentru că „era Barnovschi om dumnăzăescu și mare rugător spre Dumnezău”. Meritul construirii mănăstirii Barnova îi revine unui alt domn, Eustratie Dabija, care și-a găsit aici și odihna de veci. O piatră de marmură frumos sculptată, cu inscripție în limba slavonă, a fost pusă peste mormânt de văduva sa, doamna Ecaterina-Dafina, la 1666. Tot ea a acoperit, cu o piatra la fel de frumoasă, mormântul unicei lor fiice, domnița Maria, răposată la doar 15 ani (1667) . De această dată, o tânguire în limba greacă este săpată în marmura rece a mormântului. Mănăstirea Bârnova s-a bucurat de atenție și în veacul XVIII, Grigore Ghica Vodă făcând diverse amenajări, stabilindu-se vremelnic aici, cu toată curtea lui, mai ales spre a se feri din calea epidemiei de friguri care a bântuit Iașii în vremea sa. În prezent, ctitoria lui Barnovschi Vodă are o obște monahală tânără, plină de râvnă duhovnicească. În cadrul mănăstirii își desfășoară activitatea un atelier de pictură bisericească.