Mănăstirea Bistrița (Hram: Adormirea Maicii Domnului; Adresa: com. Costești, jud. Vâlcea; România)

Mănăstirea este ctitorie a boierilor Craiovești, Barbu și frații săi, Pârvu vornicul, Danciu armașul și Radu postelnicul, din anii 1492-1494. Prima atestare apare într-un document din 16 martie 1494 al lui Vlad Călugărul. Mănăstirea a fost distrusă din temelii de către Mihnea Vodă la 1509. Este refacută de boierii Craiovești cu sprijinul Sfântului Neagoe Basarab Voivod, între 1515 și 1519. În 1497 este adusă de la Constantinopol cea mai de preț comoară a locașului, moaștele Sfântului Grigore Decapolitul. Legenda spune că moaștele au fost cumpărate de Barbu Craiovescu cu aur de la un turc. Turcul a cerut o sumă mare de aur, greutatea egală cu cea a moaștelor. Însă a urmat o minune: așezate pe un taler, într-adevăr, cântăreau greu, dar s-au făcut ușoare când banul Craiovescu a pus galbenii pe celălalt taler. Acest lucru l-a făcut pe turc să exclame: „Vezi, vezi, cum creștin la creștin trage?" În 1656 Domnița Bălașa și Șerban Cantacuzino donează o raclă de argint, în care să fie așezate sfintele moaște. Constantin Brâncoveanu dăruiește mănăstirii mai multe obiecte de cult, un clopot, și reface clopotnița.

În complexul monahal de la Bistrița a funcționat prima tiparniță din Țara Românească, a ieromonahului Macarie, precum și o legătorie de cărți bisericești. Aici - după opinia unor cercetători - s-a tipărit în 1508 Liturghierul slavon al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc. Ieromonahul Mihail Moxa, în 1620, tipărește Cronica Universală, iar în 1640 Pravila de la Govora.

Din ctitoria Craioveștilor se mai păstrează biserica-bolniță (1520-1521), cu hramul „Schimbarea la Față“, având o impresionantă frescă interioară de tradiție paleologică târzie. Pridvorul bolniței a fost adăugat în 1710 de Șerban Cantacuzino. Mănăstirea este puternic afectată de cutremurul din 1838, fiind restaurată până în 1855, când a fost sfințită biserica mare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Pictura interioară a fost realizată de Tattarescu, în 1850. După 1877 în mănăstire funcționează diferite instituții social-culturale. În 1959 mănăstirea este desființată, fiind reînființată de IPS Gherasim în 1984, când încep lucrările de restaurare.