Mănăstirea Bucium (Hram: „Schimbarea la Față“; comuna Șinca, județul Brașov, 17 km sud-est de Făgăraș) Multe urgii s-au abătut peste Țara Făgărașului, dar cea mai cumplită a fost în urmă cu 250 de ani, când românilor le-a fost atacată chiar credința lor ortodoxă. Țintită cu tunul și trecută prin foc. În anul 1761 toate mănăstirile din Țara Făgărașului au fost distruse de artileria generalului austriac Bukow. Ultima a fost mănăstirea Bucium, ascunsă la poale de munte. Bukow a dat poruncă tunurilor să tragă. Dar în loc sa nimerească biserica mănăstirii Bucium, ghiulelele zburau aiurea prin aer, ocolind-o în chip bizar. Furios, generalul a ordonat să se dea foc bisericii. Au ars și zidurile bisericii, și clopotele și călugării care au ales să se mistuiască deodată cu biserica lor, decât să-și lepede credința ortodoxă. Doar starețul Isaia Tempea a scăpat, trecând prin flacări cu câteva icoane și odoare bisericești, luând drumul munților. Dar cu viață n-a scăpat nici bătrânul părinte Isaia. Porniți pe urma lui, soldații l-au prins, i-au tăiat capul ca unui tâlhar și i-au aruncat trupul într-o fântână adâncă din poiana mănăstirii Bucium. Misiunea fusese îndeplinita. Cele 37 de mănăstiri ortodoxe de sub Munții Făgărașului fuseseră transformate în cenușă, împreună cu slujitorii lor. Un singur lucru nu l-a știut generalul Bukow. Că din fântâna de la Bucium, în care pusese să fie zvârlit trupul torturat al starețului Isaia, a țâșnit chiar a doua zi o apă limpede și tămăduitoare, ca o lacrimă de sfânt. Și care mai vindecă până azi mulțimile de oameni ce vin să se lecuiască la Bucium. Azi, mănăstirile martire ale Făgărașului renasc. Făgărășenii îndreaptă istoria. Deocamdată s-au clădit șapte, toate pe locul celor distruse de Bukow. Între ele este și Buciumul. Biserica actuală a fost începută în 1990, cladită pe ruinele celei vechi de șii satelor Șercăita, Bucium și altele din împrejurimi.