Mănăstirea Copou din Iaşi aniversează 380 de ani de atestare documentară
Biserica Ortodoxă va sărbători pe 22 aprilie 2018 Duminica Mironosiţelor. Mănăstirea Copou din Iaşi va îmbrăca straie de sărbătoare şi va aniversa 17 ani de la reînfiinţare şi 380 de ani de la la prima atestare documentară.
Credincioşii sunt aşteptaţi duminică, 22 aprilie 2018, la hramul Mănăstirii Copou aflată în Grădina Botanică din Iaşi care îşi serbează cu acest prilej cel de-al doilea hram. Femeile mironosiţe, de care se aminteşte în cea de-a trei duminică după Paşti, au fost cele dintâi persoane care au mărturisit Învierea Domnului. Mâine seară, de la ora 18:00, obştea aşezării monahale, păstorită de stavrofora Magdalena Vrânceanu, stareţa Mănăstirii Copou, îi aşteaptă pe credincioşi la slujba Privegherii. În ziua hramului, de la ora 9:30, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sfânta Liturghie. „Anul acesta, biserica mănăstirii noastre aniversează 380 de ani de când a fost ridicată de către domnitorul Vasile Lupu. Astfel, ne pregătim pentru a-l întâmpina pe Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan şi pe credincioşii ce au evlavie la sfinţii ocrotitori ai bisericii noastre. Îi aşteptăm pe pelerini să se roage alături de obşea Mănăstirii Copou cu prilejul acestei sărbători deosebite. Ne dorim ca atmosfera de sărbătoare să se completeze cu frumuseţea peisajului ce înconjoară biserica şi cu rugăciunile Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan”, s-a exprimat monahia Dositeia Tofan. Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ a Mănăstirii Copou a fost ridicată de voievodul Vasile Lupu în 1638, în codrii seculari ai Copoului. Legenda spune că, în timpul unei invazii a tătarilor în Iaşi, doamna Teodosia, soţia voievodului, a fugit îngrozită în pădure, ascunzându-se într-o scorbură de copac. După ce furia tătarilor a trecut, domnitorul şi-a căutat în toate părţile soţia, mergând pe culmile dealurilor până ce a auzit, în vale, lătratul câinelui său de vânătoare. De bucurie că şi-a găsit soţia sănătoasă, Vasile Lupu a poruncit tăierea copacului şi, drept mulţumire lui Dumnezeu, a ridicat biserica. Mănăstirea Copou a devenit biserică de parohie, în 1864, după secularizarea averilor mănăstireşti. De-a lungul timpului, locaşul de închinăciune a suferit mai multe reparaţii, mai ales după cutremurele mai mari. A fost reconstruit de mai multe ori fără a se respecta arhitectura originală. Biserica aşezării monahale din Copou a fost reactivată ca aşezământ monahal de călugăriţe pe 29 aprilie 2001, de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, sfântul lăcaş primind şi al doilea hram, "Duminica Mironosiţelor".