Mănăstirea Coșula a găzduit Școala de Vară „Viitorul este pro-viață” 2025

Arhiepiscopia Iaşilor

Mănăstirea Coșula a găzduit Școala de Vară „Viitorul este pro-viață” 2025

În perioada 28 -31 august 2025, la Mănăstirea Coșula din județul Botoșani, Asociația „Studenți pentru Viață” – filiala Iași, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și cu sprijinul Departamentului Pro Vita al Sectorului de Misiune, a organizat Școala de Vară „Viitorul este pro-viață” 2025. La eveniment au participat 15 studenți, dornici să se formeze și să afle cum pot sprijini mamele aflate în criză de sarcină și cum pot promova cultura vieții.

Încă înainte de începerea taberei, participanții au primit o provocare specială: să pregătească o prezentare de 15 minute pe o temă din domeniile importante pentru activitatea pro-viață – psihologie, teologie, medicină, mărturii, lecturi sau alte materiale relevante. Această provocare le-a oferit fiecărui tânăr șansa de a împărtăși celorlalți cunoștințe, reflecții și experiențe, consolidând astfel pregătirea pentru misiunea pro-viață și stârnind entuziasmul pentru activitățile din anul universitar ce urmează.

Prima zi a debutat cu deschiderea oficială a școlii de vară, urmată de un joc de cunoaștere prin care participanții și-au descoperit colegii și au creat o atmosferă de comuniune. A urmat vizionarea filmului „Încercările lui Matei”, care a provocat discuții și reflecții valoroase.

Ziua a doua a început cu Sfânta Liturghie și două workshopuri. Primul, „Puterea cuvintelor: cum susținem viața în conversații dificile”, a fost susținut de studentele Gabriela Rîmbu și Maria Bodale, care au discutat cu participanții despre abordarea cu logică, calm și empatie a celor mai dificile cazuri de criză de sarcină. A urmat workshopul „Tată prezent, tată absent”, susținut de doamna psiholog Gilia Crăciun, de la Departamentul Pro Vita, care i-a ajutat pe participanți să înțeleagă perspectiva unei femei aflate în criză de sarcină, a unui tată prezent sau a unui tată absent, aprofundând dificultățile și emoțiile cu care se confruntă aceștia. După workshop, participanții s-au bucurat de prezența doamnei Otilia Palade, director executiv al Departamentului Pro Vita, care le-a împărtășit câteva gânduri de încurajare și susținere în misiunea pro-viață. Seara a venit cu prezentările individuale de 15 minute ale unei prime serii de participanți – cel mai animat moment al zilei!

Sâmbătă, în a treia zi a taberei, a continuat susținerea prezentărilor individuale, în aceeași atmosferă plină de emoții și informații folositoare. Participanții au făcut apoi un pelerinaj la mănăstirile din Botoșani – Schitul Oneaga, Sihăstria Voronei, Vorona, peștera Sfântului Onufrie și Mănăstirea Zosin – momente de reflecție despre dimensiunea profundă a vieții și despre relația de comuniune între oameni, inclusiv cu copiii aflați în pântecele mamelor și cu femeile în criză de sarcină. Seara, workshopul „Întrebări grele, răspunsuri logice”, susținut de Teodora Diana Paul, președinta Asociației Studenți pentru Viață București, le-a oferit tinerilor instrumente pentru a răspunde echilibrat și argumentat provocărilor întâlnite în activitatea pro-viață.

Duminică, la Sfânta Liturghie, studenții Școlii de Vară au oferit răspunsurile la strană și, la final, au luat masa împreună cu părintele arhimandrit Calinic, starețul Mănăstirii Coșula, căruia i-au fost foarte recunoscători pentru grija, atenția și ospitalitatea arătate pe parcursul celor patru zile petrecute la mănăstire.

Pe tot parcursul școlii de vară, participanții și-au împărtășit impresiile și concluziile de până atunci, înțelegând mai profund cât de importante sunt informarea corectă, comunicarea argumentată, prietenia, dragostea și comuniunea dintre ei, care îi inspiră și pe alții să se implice.

Pentru mine, Școala de Vară „Viitorul este pro-viață” 2025 este o experiență care m-a făcut să îmi doresc și mai mult să lucrez în misiunea pro-viață. Prin exerciții de imaginație am încercat să ne punem în locul femeilor aflate în criză de sarcină și al părinților aflați în dificultate; am învățat să fim mai empatici și să folosim cuvinte potrivite. Ne-am exersat abilitatea de a formula argumente solide pe tema pro-viață, iar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost oportunitatea de a fi mentori: ni s-a oferit șansa să vorbim în fața celorlalți, iar, ca atare, formarea a început chiar înainte de a participa la tabără.Gabriela Rîmbu

Am avut bucuria și împlinirea de a fi părtaș al Școlii de Vară „Viitorul este pro-viață” 2025, o adevărată academie de cugetări, mărturii și argumente menite să ne însămânțeze în inimi dragostea față de mamă și de pruncul din pântecele acesteia. Ne-am zidit în minți și în suflete cunoștințe importante, care cuprind vaste domenii, astfel că ne-am întărit convingerea că împlinim misiunea potrivită. Am nădejdea că tot mai mulți tineri vor îndrăzni să se informeze în această direcție, că își vor statornici în cuget gânduri pro-viață, care vor aduce cu sine un frumos și rodnic viitor, în care cultura vieții – o societate în care dragostea față de cei mai vulnerabili dintre noi să înflorească.Sergiu Chelba

Deși eram deja student pentru viață de un an, argumentele mele pro-viață puteau fi ușor demontate sau ridiculizate. Astăzi, la finalul Școlii de Vară „Viitorul este pro-viață” 2025, am conștientizat importanța vieții intrauterine de la concepție, necesitatea ascultării cu empatie a unei femei care se confruntă cu criza de sarcină și capacitatea de a contextualiza o situație extremă în care se află mama, astfel încât să o putem sprijini eficient. Atât viața pruncului, cât și viața mamei sunt la fel de importante – infinit de importante! – fapt pentru care SPV Iași împărtășește acest crez.David Vîlcu

Să ai lângă tine prieteni este minunat. Să te bucuri cu ei împreună este și mai minunat. Să te bucuri împreună și să faci lucruri folositoare, care nădăjduim că vor marca viitorul nostru și al altora în bine – aceasta este chiar fericirea! Cine vrea să o simtă, este poftit la Școala de Vară „Viitorul este pro-viață” 2026 – veniți la SPV Iași pentru a afla data organizării!Maria Bodale

Citește despre: