Mănăstirea Godoncourt desfășoară mai multe proiecte culturale
Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Godoncourt a devenit în ultimii ani un reper spiritual și cultural pentru românii de pretutindeni. IPS Mitropolit Iosif a înființat, pe lângă mănăstirea de maici, un Centru de Formare Ortodoxă în care au fost inițiate mai multe activități, iar din anul 2023 au fost organizate mai multe cursuri de muzică psaltică organizate pe școli.
Schola Cantorum Byzantion
Prima școală, Schola Cantorum Byzantion, a fost deschisă în 2023, avându-l ca profesor pe protopsaltul Adrian Sîrbu, lector universitar doctor la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” din Iași, secția Muzică Psaltică și fondator al Corului Academic Byzantion.
Pentru o bună desfășurare a cursurilor, diaconul Cosmin-Vladuț Mironescu, profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Huși s-a alăturat echipei Schola Cantorum Byzantion.
În anul 2024, până pe 14 octombrie, doritorii se pot înscrie la cursurile care îl vor avea îndrumător pe părintele Siluan Eloi.
Părintele a fost psalt al Catedralei Patriarhale din București. Ca psalt a colaborat cu grupurile „Tronos” şi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova. A fost și dirijor asociat al „Coralei Nicolae Lungu”, iar din 2017 este preot al parohiei românești „Sfânta Eugenia” din Lyon.
Cursurile aflate sub îndrumarea părintelui Siluan Eloi se desfășoară în două clase pentru începători:
Clasa „Sfânta Cuvioasa Casiana Imnografa” pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani și clasa „Cuvioasa Olimpiada de la Văratec” pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani.
Cursurile propuse de mănăstirea Godoncourt se desfășoară atât online, cât și cu prezența fizică la mănăstire, de mai multe ori pe an.
Cursanții, precum și alti psalți doritori de perfecţionare, pot participa la toate sesiunile practice organizate la mănăstire.
Un modul de cursuri practice, cu prezență, adresate atât începătorilor, cât și celor avansați, este modulul doamnei Marylin Leignel, muzicolog și psalt, care activează la Parohia Ortodoxă Română din Dijon. Cursul „Suflu si voce” este unul de tehnică vocală și trecere de la muzica occidentală la muzica bizantină. Acest curs se desfășoară o dată pe an, numai cu prezența la mănăstire. Cursul este tradus și în limba română.
Pentru o mai bună cimentare a cunoștințelor, pentru practica de strană, s-a alăturat, cu binecuvântarea IPS Irineu, părintele ieromonah Serafim Opartan de la Mănăstirea Lupșa, muzician și psalt.
Părintele va fi prezent la Godoncourt câteva luni pe an, astfel, cursanții pot veni și aplica la strană, cele învățate la cursuri.
Pentru practica de tipic, o dată pe lună, la sfârșitul săptămânii, cursanții pot veni și lucra la probleme de tipic cu Monahia Eufimia, învățând astfel mai bine rânduiala.
O echipă complexă de oameni iubitori de rugăciune în cântări bizantine au răspuns chemării Maicii Doroteea, stareța mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului”. Maica Doroteea are ascultarea de la IPS Mitropolit Iosif de a se ocupa de aceste proiecte ale Centrului de Formare Ortodoxă de pe lângă Mănăstirea Godoncourt din Franța.
Centrul educaţional și spiritual pentru românii de pretutindeni
Centrul de Formare de pe lângă Mănăstirea Godoncourt activează în mai multe direcții, având diferite proiecte care vizează creşterea sufletească în dragostea de aproapele, educația și cultura.
„Punctul pentru Viață” - are ca obiectiv sprijinirea femeilor în dificultate și a femeilor, în general, prin ajutor concret, orientare pentru consiliere, întâlniri cu femeile în parohii și la mănăstire, concerte și activități caritative.
Lupta cu patimile - punct de orientare a persoanelor care suferă de diferite adicţii, întâlniri ale alcoolicilor, parteneriat cu Centrul „Izvorul Tămăduirii” din Bacău (centru multidisciplinar de terapie a adicţiilor), întâlniri online în prima zi a fiecărei luni.
Descoperirea sfinților din vechime din Occident - rugăciune, realizarea de icoane, acatiste, pelerinaje, studii, cercetători, Sfinte Liturghii, Vecernia la locurile unde au viețuit.
Școala Părinților - un proiect care vine în ajutorul părinților și a unei mai bune relaţii cu copiii, proiect realizat cu specialiști în educație.
Bucuria copiilor - tabere, ateliere, întâlniri online și în prezență.
Studenții teologi și studenții de la Secția de Psaltică participă la proiecte prin intermediul programelor Erasmus.
Iconografie
Mănăstirea are un parteneriat cu Facultatea de Teologie Dumitru Staniloae din Iași, secția Arta Sacră. Studenții vin în tabere tematice de iconografie și studiu al spiritualității locale din primele veacuri, realizează icoane, expoziții, ateliere vivante. Tot în cadrul acestei tematici s-au realizat tabere de iconografie pentru adulţi și copii.
Cum a fost descris mai sus, proiectele sunt organizate în parteneriat cu mai multe instituții de stat și private, centre, universități, asociații, parohii, atât din România, cât și din Franța sau alte țări.
Pentru mai multe informații privind condițiile de desfăşurare a cursurilor și a altor activități puteți scrie pe adresa: contact@monasteregodoncourt.com.