Cuviosul Nichifor Leprosul s-a născut în insula Creta într-o familie de țărani evlavioși și a rămas orfan de mic. La vârsta de treisprezece ani s-au arătat pe trupul lui primele semne ale „bolii sfinte” cum este numită lepra în Biserica lui Hristos. Ca să scape de izolarea definitivă care îl aștepta, s-a adăpostit pentru o vreme în Egipt. La douăzeci și patru de ani a ajuns la leprozeria din Hios aflată în grija Sfântului Antim din Hios, unde a fost tuns monah. Aici, vreme de patruzeci și unu de ani, deși era din ce în ce mai schilodit de boală, s-a dăruit cu răbdare mucenicească nevoințelor mai presus de fire, arătându-se pildă de urmat pentru frații lui de suferință.

După descoperirea leacului leprei în anul 1947, leprozeria din Hios s-a închis și Cuviosul a fost mutat la Spitalul Sfânta Varvara din Atena. Orb și țintuit pe patul de suferință, însă înzestrat cu multe harisme dumnezeiești, și-a petrecut ultimii ani din viață însuflând nădejde deznădăjduiților, mângâiere suferinzilor, râvnă tinerilor.

La vârsta de șaptezeci și patru de ani sfântul lepros a plecat din lumea aceasta, iar mai târziu descoperirea sfintelor sale moaște și nenumăratele vindecări pe care le face și astăzi l-au arătat a fi unul dintre cei mai mari mijlocitori ai vremurilor noastre.

În anul 2012 Patriarhia Ecumenică a săvârșit proslăvirea Sfântului Nichifor Leprosul, cu zi de prăznuire pe 4 ianuarie, ziua adormirii sale.