Mănăstirea Țipova - (Țâpova, raionul Rezina, judetul Chișinău, Republica Moldova)

La Țipova și Horodiște civilizațiile dispărute au lăsat mărturii datând tocmai din secolul XII înaintea erei noastre.
Cărărușa așternută pe sub nucii bătrâni ne scoate în zăvoaie și poienițe pitorești, întinzându-se pe coasta povârnișului până la apa Nistrului. Scările de piatră, însoțite de “Lumânările Domnului“, ce ard solemn în pară aurie, coboară în zigzag într-o râpă adâncă. Poteci înguste, încărcate de taine și vrajă, te poartă printre stânci ciudate, te scot pe neașteptate pe maluri primejdioase de prăpăstii.
Câte generații de străjeri, secole la rând, au ținut piept invadatorilor, încleștându-se în lupte corp la corp, aflându-și moartea în prăpăstiile ce apărau mănăstirea-cetate!
Ansamblul monastic Țipova, care întrunește 18 încăperi, săpate în rocă la o înălțime amețitoare, e un impresionant muzeu în aer liber. Pe piscul primejdios, situat în între râpa Blănăreiței și Valea-Satului se văd și azi ruinele unui orășel mort, populat până la era noastră de triburi getice. Râușorul Țipova, coborând spre Nistru, formează numeroase cascade cu o înălțime de 10-16 metri, care au pus cândva în mișcare pitrele multor mori de apă.
Arhimandritul Visarion Puiu, în lucrarea sa “Mănăstirile din Basarabia“, editată în 1919 la Chișinău, menționează: “Când și de cine a fost înființat acest schit, nu se știe“. Se presupune că și acest schit, ca și toate peșterile săpate în malurile Nistrului a slujit creștinilor încă de prin secolul al XIII-lea.
După ce vremurile s-au mai liniștit, monahii au ieșit deasupra malului, întemeind schitul cu gospodăria de astăzi, îndeosebi după 1756, când pământul schitului a fost dăruit de către Radu Racoviță mănăstirii Dobrovăț din județul Vaslui.
Acest schit este așezat pe una din cele mai încântătoare pozițiuni; biserica cu o mică clopotniță, 15 chilii și trapeza, e pe culmea malului înalt și stâncos al Nistrului, pe coasta căruia până lângă apă, e o pădure minunată de stejari.
La 1776 schitul a fost reînnoit de monahul Bartolomeu, întemeietorul mănăstirii Saharna, care, găsindu-l părăsit, i-a reparat chiliile și biserica și a reînceput slujbe în ea.
La 1813 mănăstirea s-a văzut amenințată a pierde o parte din pământul ei, pe care voia să-l ia un oarecare moșier Ioan Sacherlaș. Conducătorul mănăstirii, ieromonahul Laurențiu, se îndreaptă atunci către mitropolitul Gavriil cu următoarea tânguire: “Au trecut nouăzeci de ani, de când fericitul întru pomenire boierul domnesc moldovan Dimitrie Racoviță, ca dovadă a userdiei sale față de biserica Domnului, a dăruit o bucată de pământ mănăstirii Horodiște. Deși după aceea, de trei ori a fost măsurat și despărțit pământul mănăstirii de-al satului, parte de pământ dăruită mănăstirii a rămas nemișcată și semnele hotarelor de asemenea până acum, precum se vede, din documentul ce supun cunoștinței Înalt Preasfintei voastre. Cum însă, moșierul satului Horodiște, boierul Ioan Secherlaș, chemând măsurător, a măsurat el însuși atât locul mănăstirii, cât și al satului Horodiște, după care a schimbat hotarul pământului astfel, încât jumătate de pământ este trecut la sat, iar mănăstirea rămâne fără apă. Afară de aceasta, de la cei 12 scutelnici care trăiesc pe pământul mănăstirii, el a hotărât sa le ieie câte 5 lei pe an chiria locului caselor, câte trei zile de clacă și câte două găini. De aceea, spre a fi feriți și de alte neajunsuri, cu smerenie rugăm Înalt Preasfinția voastră să sprijiniți mănăstirea Horodiște de neajunsurile moșierului Sacherlaș.“.
Mitropolia a comunicat chestiunea departamentului agricol pentru a lua apărarea mănăstirii, dar rezultatul nu se cunoaște.
Desființarea schitului are loc la 1842. În acel an tot pământul îi era luat și trecut mănăstirii Căpriana, iar schitul alipit la mănăstirea vecină Saharna de care depinde până astăzi.
O relatare amplă despre locurile sacre de la Țipova conține și monografia “Basarabia“, tipărită în 1903, la Moscova: “Mănăstirea de lângă Horodiște e plasată original, pe un loc excepțional de frumos. Stânca de piatră scoate în relief spre râu numai fațadele, însăși mănăstirile, biserica, 15 chilii și trapeza sunt camutlate în interiorul malului. În stânca e săpată și clopotnița, care are patru clopote, cel mai mic cântărește 20 de funturi, cel mai mare – 6 puduri. Spre vest dealul e acoperit cu o dumbravă, spre nord-est povârnișul cade brusc în albia Nistrului, iar sus pe platou, în partea de sus, se întind ogoarele și fânațurile mănăstirii. Un izvor modest de existență pentru călugări serveau și viile, moara de apă. De pe malul stâng se deschide spre râu o priveliște fermecătoare, se văd deslușit grotele, biserica din stâncă și chiliile, pe coama dealului se înalță o altă biserică, cu două vii și o livadă în preajmă, toate inundate de verdeață“.
Prospectul turistic “Rezina“, bogat ilustrat, scos de sub tipar în 1989 la editura “Timpul“ din Chișinău, vine cu următoarele note: “Lângă satul Țipova, deasupra rezervorului nistrean de apă pare că atârnă o stâncă, care protejează de eroziune grotele de proveniență naturală și artificială. Aici în secolele XI-XVIII exista o mănăstire. Mănăstirea de la Țipova, săpată într-o stâncă gigantica, este, după părerea specialiștilor, una dintre cele mai importante din toate complexele monastice de pe malurile Nistrului. Mănăstirea uimește prin dimensiunile ei și prin mulțimea de încăperi, legate prin treceri interioare.
De mănăstirea de la Țipova sunt legate multe legende. Una dintre ele zice că anume aici Ștefan cel Mare s-a cununat cu soția saVoichița. Alta spune, cum că aici, în această mănăstire s-a sfârșit viața poetul mitologic grec Orfeu, iar mormântul lui se află într-o nișă de la poalele cascadei, și-l poți recunoaște după o lespede cu 7 găuri.
O fi așa sau altfel, nu se știe sigur. Un fapt însă rămâne incontestabil: schitul de la Țipova intră în lista celor mai vechi, celor mai valoroase comori ale neamului nostru.
Ansamblul în cauză este compus din două mănăstiri, săpate în malul abrupt al Nistrului la o înălțime de 90-100 metri de la apa râului, prima a luat naștere în secolele XI-XII, a doua – în secolele VI-VIII. În total aici s-au păstrat 18 încăperi, care-s unite între ele cu scări, treceri interioare și balcoane. Impresionează, mai ales, biserica Adormirii Maicii Domnului, care e destul de spațioasă, are pereții tencuiți, tavanul prezintă o boltă semisferică ce emite cupola. Cât privește satul Țipova, el e atestat documentar în anul 1746. Ansamblul monastic e luat sub ocrotirea statului, se fac lucrări de restaurare.
Circa cinci sute de desene, semne, inscripții rupestre, făcute pâna la era noastră de către triburile care ne populau plaiul, au fost găsite și transmise spre studiere istoricilor și arheologilor.
Aici, pe câțiva kilometri de-a lungul malului Nistrului, sunt descoperite sute de monumente ale istoriei și culturii noastre antice. Mănăstirea, ocrotită de această stâncă milenară, le-a servit moldovenilor secole la rând scut de apărare în lupta lor aprigă pentru libertate și independență. Mănăstirea-bastion, care a salvat atâtea și atâtea generații de băștinași de robia tătaro-turcească, e o expresie vie a memoriei poporului.
Mănăstirea de la Țipova, o adevărată perlă a patrimoniului național moldovenesc, e inclusă în cele mai prestigioase cataloage și prospecte turistice din Europa. În anul 1975 ea a fost luată sub ocrotirea statului. Dar puțina-i popularitate și indiferența a adus complexul monastic la un adevărat dezastru. În 1988 braniștea “Țipova“ a fost luată în arendă de către asociația ecologică-culturală “Fenix“ pentru a se crea aici un impresionant muzeu sub cerul liber. Sunt în toi lucrările de restaurare. Sălile spațioase din stâncă vor fi în curând transformate în expoziții de obiecte de antichitate găsite pe moșiile satelor Țipova, Horodiște, Lalova, Saharna.
Farmecul peisajului nistrean, valoarea unicată a complexului monastic “Țipova“ constituie în acest sens argumente de netăgăduit.