Mănăstirea greco-ortodoxă din Muntele Sinai este localizată în punctul în care Dumnezeu i s-a revelat lui Moise sub forma Rugului Aprins, la poalele Muntelui Tablelor Legii. Este cea mai veche mănăstire creștină în care viața monastică nu a fost întreruptă, având o istorie de 17 secole. Mănăstirea se află în zona triunghiulară, formată de deșertul El-Tih, Golful de Suez și Golful Aquaba, într-un mic defileu în munții Sinai. Este o zonă sălbatică, cu munți accidentați, din granit, care la prima vedere par inaccesibili. Beduinii sunt printre puținii viețuitori ai acestor zone aride care reușesc sa îi traverseze.

Fortificația lui Justinian a fost construită pentru a include structurile timpurii realizate de călugării din Sinai. Panta înclinată a locului a reprezentat o provocare pentru constructorii care au fost nevoiți să niveleze o zona extinsă pentru a realiza fundația bazilicii. Mănăstirea nu dispune de acea curte centrală specifică timpului. Materialele de construcție sunt cele locale: granit, lemn, papură etc. Acoperișurile sunt drepte iar deschiderile sunt mici.

Bazilica, ctitorie a lui Justinian, aparține acestui complex, fiind construită din granit. Inscripțiile descoperite la nivelul șarpantei originale a bazilicii atestă realizarea construcției între anii 548-565 de către arhitectul Stephanos din Aila. Aripa de sud a complexului a fost construită în secolul al XII-lea pentru a situa biblioteca mănăstirii și pentru a depozita icoanele și a oferi un spațiu pentru chilii.

Mănăstirea Sfânta Ecaterina dispune de o foarte bună fortificație, cu ziduri de granit înalte, de la 8 la 35 de m înălțime, înconjurată de grădini și chiparoși. Până în secolul al XII-lea unica intrare în mănăstire era o poartă prin care proviziile și oamenii erau ridicați cu un sistem de scripeți și prin care mâncarea era coborâtă pentru a fi dată nomazilor.

Influența crescândă a Islamului în regiune a determinat călugării să trimită o delegație la Medina, în 625, pentru a asigura protecția mănăstirii. Profetul musulman a semnat un document care asigura protecția lăcașului creștin din partea Islamului. O copie a documentului există și astăzi în arhivele mănăstirii și poartă conturul mâinii lui Mohamed. Este documentul care a permis călugărilor mănăstirii să călătorească liber pe teritoriile islamice fără a fi atacați. Mănăstirea include o moschee din secolul al X-lea, construită, probabil, pentru a liniști spiritele autorităților islamice din acele timpuri.

Cruciadele (1099-1270) au deblocat rutele maritime și au permis accesul locuitorilor mănăstirii în afara Imperiului Otoman. Un regiment de cruciați din Sinai și-a luat angajamentul de a proteja mănăstirea militar și financiar, fapt demonstrabil prin inscripțiile în latină care apar pe zidurile locuințelor și ale altor proprietăți. În momentul venirii otomanilor în Egipt și Sinai, în 1517, sub sultanul Selim I, mănăstirea a fost protejată din respectul sultanului pentru arhiepiscopul locului.

Mănăstirea Sfânta Ecaterina este un lăcaș care adăpostește valoroase opere de artă: mozaicuri arabe, icoane grecești și rusești, picturi în ulei, pe ceară, ornamente sacerdotale, relicvarii, incluzând unul donat de țarul Alexandru al II-lea în secolul al XIX-lea și altul donat de împărăteasa Elena din Rusia în secolul al XVII-lea.

Racla din marmură care conține moaștele sfintei Ecaterina se află în partea de sud a bisericii. Moaștele au fost dăruite de Imperiul Rus și reprezintă capul și mâna stângă a martirei. Fiecare pelerin care sarută moaștele primește în dar un inel cu monograma sfintei, în cinstea inelului pe care mirele Iisus l-a dăruit sfintei Ecaterina.

Aici se păstrează a doua colecție ca dimensiuni din lume de manuscrise cu miniaturi, după Vatican, conținând 3500 de volume în greacă, coptă, arabă, armeniană, ebraică, slavă, siriană, georgiană și alte limbi. În jurul anului 1850 a fost descoperit Codex Sinaiticus, datat în jurul secolului al IV-lea.

Codex Sinaiticus este varianta cea mai veche cunoscută a manuscrisului Bibliei. A fost copiat de patru scribi între anii 325 și 360, textul fiind integral în greacă. A fost descoperit în 1844 de germanul Constantin von Tischendorf. În momentul de față codexul este împărțit în patru: British Library (347 de pagini), Biblioteca Universității din Leipzig (43 de pagini), Mănăstirea Sf. Ecaterina (12 pagini și 14 de fragmente), Biblioteca Națională a Rusiei din St. Petersburg (3 pagini).

Biblioteca mai conține numeroase ediții ale Bibliei, textelor patristice și cărți de cult ortodox. Există primele ediții homerice, 1488, și ale lui Platon, 1513, Comediile lui Aristophanes, 1498, Marele lexicon etimologic de limbă greacă, 1499. Primele lucrări în greacă ale lui Aldo Manutius sunt de asemenea reprezentate. Toate aceste volume atestă erudiția călugărilor din Sinai.