Mănăstirea „Sfânta Tecla” din Siria a fost redeschisă

Ortodoxia în lume

Mănăstirea „Sfânta Tecla” din Siria a fost redeschisă

Mănăstirea „Sfânta Tecla” din oraşul Maaloula, Siria, a fost redeschisă. Aşezământul monahal şi orfelinatul adiacent au avut mult de suferit în anul 2013, când membrii ISIS au ocupat oraşul şi au răpit 12 monahii din obştea mănăstirii de la Maaloula, acestea fiind eliberate în martie 2014.

Începând cu acel an au început lucrările de reconstrucţie la aşezământul monahal, acestea fiind finalizate în proporţie de 90%, după cum a declarat părintele Ilias Adesea de la mănăstirea din Maaloula.

„Maaloula a reînviat. Biserica a reînviat, 90% din lucrările de reconstrucţie sunt finalizate. Siria devine treptat o ţară paşnică”, a precizat pr. Ilias.

Preafericitul Părinte Ioan al X-lea al Antiohiei a vizitat aşezământul monahal anul acesta, în luna mai, pentru a verifica stadiul lucrărilor de restaurare. Părintele Patriarh a afirmat că lucrările de reparaţii vor fi încheiate în termen de 2 săptămâni. „Mai avem de finalizat lucrările la etajele doi şi patru şi să ne conectăm la reţeaua de electricitate ca să putem primi turişti şi pelerini”, a subliniat Patriarhul Antiohiei.

Mănăstirea „Sfânta Tecla” se află în nordul Damascului, la 65 de kilometri şi la o altitudine de 1.600 m. Aşezământul monahal este inclus pe lista patrimoniului UNESCO.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: