Mănăstirea Văratec: Hramul a deschis manifestările care marchează 210 ani de la sfințirea bisericii mari
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat luni Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Văratec. Ierarhul a anunțat debutul manifestărilor dedicate marcării a 210 ani de la sfințirea bisericii mari a acestui sfânt așezământ ctitorit de Stareța Olimpiada și Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
„Suntem la 210 ani de când s-a făcut prima târnosire a acestei biserici, iar soborul mănăstirii, sub bagheta diriguitoare a Maicii Starețe Josefina Giosanu, dorește să marcheze acest eveniment într-un mod cu totul aparte și pe mai multe planuri: liturgic-duhovnicesc, cultural, edilitar și în alte moduri”, a anunțat Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
„Se observă deja că întregul ansamblu al acestei chinovii s-a îmbrăcat fastuos în haina înnoirilor, iar Maica Stareță Josefina, Smereniei Mele i-a încredințat onoarea de a anunța, cu prilejul hramului de astăzi, începutul manifestărilor puse sub genericul Zilele Mănăstiri Văratec, care vor culmina în data de 9 octombrie cu slujba solemnă de sfințire a bisericii rectitorite”, a mai spus ierarhul.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a prezentat un pliant editat de mănăstire cu acest prilej și a anunțat că, la sărbătoarea din 9 octombrie, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Părintele Arhiepiscop Ioachim a citit poemul „Mănăstirea Varatic, Poiana Maicii Domnului”, care elogiază așezământul și pe maicile din „Poiana Maicii Domnului” și a amintit de nevoințele Sfântului Iosif de la Varatic și ale Sfântului Gheorghe Pelerinul.
„Aici, la Văratec, dăinuiește realitatea care va converti inimile deschise ale celor care vin cu credință în incinta aceasta”, a mai spus ierarhul. „Aici locul sfințește omul.”
Mănăstirea Văratec a fost întemeiată de Maica Olimpiada, născută Bălașa Herescu (1757-1842), fiica preotului Mihail de la Biserica „Sf. Nicolae Domnesc” din Iași. Ea a dobândit mai multe terenuri în Poiana Văratic și, sfătuită de starețul Paisie Velicicovschi de la Mănăstirea Neamț, a întemeiat o mică sihăstrie în acest loc.
Prima biserică, una de lemn, avea tot hramul „Adormirea Maicii Domnului” și a fost ctitorită de Maica Olimpiada și de duhovnicul micii ei obști, Sf. Cuv. iosif de la Văratic.
Sursa: basilica.ro