Fotografie - Mănăstirea Zografu, Sfântul Munte Athos După tradiție prima așezare monahală la Zografu datează din secolul al IX-lea și se datorează celor trei sihaștri atoniți Moise, Aron și Ioan, care s-au hotărât să zidească aici o mănăstire. Neștiind ce hram să-i pună, s-au rugat lui Dumnezeu cu post și priveghere, au așezat o scândură în biserică, încuind ușile. După trei zile, descuind biserica, au găsit pictată pe scândură în chip miraculos icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Din ceasul acela marele mucenic a devenit patronul mănăstirii, care s-a numit "Zografu", adică icoana zugravită prin minune. Arsă și prădată de mai multe ori, în secolele XIII-XIV, a fost înnoită de împărații bizantini Mihail al VIII-lea Paleologul, Andronic al II-lea și Ioan al V-lea Paleologul. Ajungând din nou în ruină în secolul al XV-lea, a fost rectitorită integral de Sf. Stefan cel Mare între anii 1466-1502. Este dealtfel cea mai mare ctitorie românească din Muntele Athos, numarată a noua în ierarhia mănăstirilor atonite. Mai înainte de Sf. Ștefan cel Mare, bunicul său, Alexandru cel Bun dădea ajutor anual mănăstirii câte 3.000 aspri de argint. Mai târziu, Radu cel Mare, Neagoe Basarab, Vlad Vintilă, Petru Rareș, dădeau ajutoare anuale pentru reparații și întreținere. Alexandru Lăpușneanu și soția lui Ruxandra, plăteau birul mănăstirii către turci și mai dădeau încă 52.000 aspri de argint. Ultimele ajutoare românești le dau domnii fanarioți care fac lucrări de întreținere în secolul al XVIII-lea. Domnitorul Ștefan cel Mare a donat Mănăstirii Zografu steagul său de luptă împreună cu o icoană a Sf. Mare Mucenic Gheorghe.