Manifestare cultural-religioasă la Ruginoasa
În localitatea Ruginoasa din judeţul Iaşi va avea loc mâine, 27 septembrie 2014, de la ora 16:30, simpozionul „Satul românesc între tradiţie şi speranţă“.
În cadrul evenimentului va fi vernisată expoziţia de pictură religioasă „Suflete în culori“, realizată de copiii Parohiei „Înălţarea Domnului“ - Leţcani II, Protopopiatul Iaşi 3. Lucrările au fost realizate de copii în cadrul taberei de vară din acest an. „Am ales ca temă a cuvântului nostru inaugural satul românesc din două motive. Primul motiv este sensibilitatea profundă a românilor faţă de semnificaţia satului românesc în istoria poporului român. Al doilea motiv este starea precară şi incertă a satului românesc, începând cu fenomenul migraţiilor în străinătate în perioada care a urmat după anul 1990. Situaţia dramatică a satului românesc de astăzi este percepută în mod acut şi de Biserică, deoarece preoţimea ortodoxă română din mediul rural simte cum satul românesc îmbătrâneşte rapid, scade numărul botezurilor şi al cununiilor, în timp ce creşte numărul înmormântărilor, iar oamenii devin tot mai săraci. La sat viaţa este înţeleasă şi ca timp binecuvântat, pentru a sfinţi locul în care trăim. Dacă sfinţim locul în care trăim pe pământ, putem spera şi crede că am lăsat ceva în urma noastră“, a spus Cristina Ioana Axinia, directorul Centrului Cultural Ruginoasa.