Manifestări religioase și aniversare de Sfântul Ilie, la Fălticeni
În ziua pomenirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, luni, 20 iulie 2020, în oraşul Fălticeni vor fi organizate o serie de evenimente religioase şi aniversare.
Acestea sunt închinate ocrotitorului oraşului Fălticeni, Sfântul Ilie. După Sfânta Liturghie de la Biserica „Sfântul Ilie” din Fălticeni, în jurul orei 12:00, va avea loc o procesiune cu moaştele Sfinților Epictet și Astion. Traseul va fi următorul: Biserica „Sfântul Ilie” - Spitalul Municipal - Biserica “Adormirea Maicii Domnului” - Primăria Fălticeni - Catedrala “Învierea Domnului” - Biserica „Sfântul Ilie”. În aceeaşi zi, de la ora 16:00, la Catedrala „Învierea Domnului” din Fălticeni se va oficia nunta de aur pentru 42 de cupluri din municipiu care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie. Slujba va fi săvârşită de părintele Adrian Dulgheriu, protopop de Fălticeni, alături de un sobor de preoţi.