Manifestări religioase şi caritative la capela Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi

Arhiepiscopia Iaşilor

Manifestări religioase şi caritative la capela Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi

Ieşenii sunt aşteptaţi până luni, 15 septembrie 2014, la capela Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi pentru a se închina fragmentului din moaştele Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Ieri-dimineaţă s-a oficiat Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, iar astăzi, de la ora 8:30, se va sluji Sfânta Liturghie, apoi se vor deschide porţile unităţii militare spre vizitare. "Pe parcursul zilei de vineri, 12 septembrie 2014, vom fi vizitaţi de bătrânii de la Centrul socio-medical Bivolari din judeţul Iaşi, de copiii defavorizaţi din punct de vedere socio-economic, proveniţi din mediul rural, susţinuţi de Asociaţia «Familia nostra» din Iaşi, şi de veteranii de război. Cu toţii vor primi din partea angajaţilor batalionului câte un dar", a amintit pr. Valentin Păţăligă, preot militar la capela Batalionului 151 Infanterie "Lupii Negri" din Iaşi. În această seară, de la ora 17:00, se va oficia Taina Sfântului Maslu, iar mâine-dimineaţă, de la ora 8:00, se va sluji Acatistul Sfântului Nectarie. Mâine, de la ora 15:00, va fi oficiată Vecernia în cinstea Sfintei Cruci, iar duminică, de la ora 17:00, se va sluji Taina Sfântului Maslu, după ce dimineaţă credincioşii vor participa la Sfânta Liturghie.

Citește despre: