Mare bucurie, de Sfântul Nicolae, la cea mai mică parohie din Protopopiatul Piatra Neamț

Arhiepiscopia Iaşilor

Mare bucurie, de Sfântul Nicolae, la cea mai mică parohie din Protopopiatul Piatra Neamț

Biserica din satul nemțean Bălușești și-a cinstit duminică, 5 decembrie, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Sărbătoarea a început cu săvârșirea Vecerniei de către un sobor de clerici din Protopopiatul Piatra Neamț.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae de la Bălușești a început duminică seara cu săvârșirea Vecerniei de către un sobor de preoți, din care au făcut parte părintele arhim. Petroniu Marin, starețul Mănăstirii Pângărați  și exarh al mănăstirilor din zona Neamțului, părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamț, părintele Bogdan Constantin, directorul Liceului Teologic „Sf. Împărați Constantin și Elena”, precum și alți slujitori din împrejurimi.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele protopop, care a evidențiat virtuțile Sfântului Ierarh Nicolae, amintind totodată momentul alegerii sale ca Arhiepiscop al Mirelor Lichiei. Părintele protoiereu a remarcat și faptul că acest sfânt locaș este o „bucățică de Rai pentru zilele noastre, este o lucrare foarte frumoasă, atât în interior cât și în exterior”. Cu acest prilej, părintele  protopop Ie-a urat tuturor celor care poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae, multă sănătate, bucurie sfântă și împlinirea bunelor dorințe.

Părintele Valentin Timofte, parohul comunității de la Bălușești, a transmis mulțumiri la rândul său tuturor credincioșilor veniți din împrejurimi, dar și din Piatra Neamț, evidențiind dragostea și jertfa pe care ei o aduc la această biserică de aproape 4 ani, de când părintele a primit Taina Preoției. Parohul Valentin Timofte le-a mulțumit tuturor pentru prezență, binecuvântând enoriașii și prietenii parohiei din împrejurimi, „pe care îi vede purtând lumină”: „Pe lângă  lumânările aprinse în sfeșnice eu văd aici, la dumneavoastră, candelele și lumânările din sufletele aprinse. Lumini care ard ca niște făclii pentru Dumnezeu  și pentru Sfântul Nicolae”.

Comunitatea de credință din Bălușești numără în prezent 25 de familii, fiind cea mai mică parohie din Protopopiatul Piatra Neamț.

Citește despre: