Cuvântul martir – în accepțiunea Bisericii – ne duce cu gândul la mărturisitor, martiraj, mucenic[1], pentru că martirii – prin atitudinea lor – Îl mărturisesc pe Hristos; se jertfesc precum Hristos, însă pentru Hristos. Poate, de aceea, acest act este privit în istoria creștinismului ca o jertfă supremă, fiind o mărturisire plenară a dragostei pentru Mântuitorul Hristos. Această jertfă stă la temelia Jertfei euharistice. Ne gândim nu numai la Jertfa lui Hristos, ci și la sfintele moaște din Antimis. Martiriul – în gândirea Bisericii și în înțelegerea Sfintei Scripturi – reprezintă asumarea morții pentru credință, ca mărturie fidelă a dragostei pentru Hristos[2]. „În timp ce pentru mentalitatea contemporană post-creștină și neo-păgână, moartea de bună voie, horribile dictum a unui om pentru propria  sa credință reprezintă una dintre atitudinile cele mai incorecte politic, expresia celui mai reprobabil fundamentalism religios, pentru creștini ea este dovada supremă a unirii cu Hristos și, prin urmare, exemplul desăvârșit al imitării Lui și al realizării vocației umane de asemănare cu Dumnezeu”[3].

Hotărârea pe care o ia cel ce mărturisește pe Hristos izvorăște din libertatea voinței sale, libertate asumată și întărită de un curaj și de o credință de nezdruncinat, confirmând cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”(Galateni 2, 20).

Există un contrast foarte mare între trăirea unui martir și mentalitatea lumii actuale. Văzând martirul unui om și cercetând scopul martirajului care este trăirea cu Hristos în cer și pe pământ, mulți nu au putut și nu vor putea să înțeleagă suferința aceasta asumată; nu vor înțelege nici răsplata cerească, prin trăirea deplină cu Hristos în veșnicie.

Întâlnirea cu Hristos prin mucenicie a fost deschisă de către Sfântul Arhidiacon Ștefan (Fapte, cap. 7). Toate mărturisirile martirilor arată că în suferința lor L-au avut întotdeauna pe Hristos alături. Numai așa putem înțelege curajul și dârzenia lor în fața persecutorilor. Iar Biserica numai așa își „asigură succesiunea mucenicească, continua legătură între partea biruitoare și cea luptătoare”[4]. În Actele Martirice putem vedea că martirii erau oameni normali ca noi toți, dar prin hotărârea lor de a-L mărturisi pe Hristos în fața prigonitorilor Dumnezeu îi întărea, le dădea o putere harică, o putere, care – la rândul ei – năștea noi sfinți, câteodată chiar din partea prigonitorilor. Conform versetului de la Galateni 2, 20 martirul, renunțând la el pentru ca Hristos să trăiască în el; Duhul Sfânt îl călăuzește pe martir – după ce acesta a luat hotărârea jertfei – așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Domnul nu îngăduie totul harului, în orice împrejurare, ci poruncește ca ucenicii lui să-și aducă și ei partea lor”[5]. De aceea, Biserica a consfințit mărturisirile de credință ale martirilor, precum și faptele lor ca fiind insuflate de Duhul Sfânt. Chiar dacă jertfa este oferită ca ultim răspuns la un mod violent, nu înseamnă că martirul își dorește moartea, ci dorește să fie cu Hristos cel pe Care-L mărturisește.

 „Martirul înseamnă pe de o parte chinurile, maltratările pe care le suferă creştinii pentru credinţa lor, iar pe de alta mărturisirea lui Hristos prin durerea fizică şi moarte. Prin urmare, el se constituie din două elemente: credinţa neclintită şi expresia ei prin refuzarea oricărei idolatrii, a oricărei adorări ca Dumnezeu a ceva ce nu este Dumnezeu. Lepădarea de sine, eroismul, vitejia sufletului, dispreţuirea vieţii prezente şi a bunurilor materiale, precum şi profunda credinţă pentru Hristos, dragostea pentru El, dorinţa puternică şi bucuria de a ajunge aproape de El şi de a se bucura acolo de bunătăţile cele veşnice sunt principalele caracteristici ale martirilor; şi de asemenea armele lor duhovniceşti cu care au înfruntat prigoanele, exilurile, înjosirile, chinurile trupeşti şi moartea de orice fel.

Martirii nu sunt doar martiri ai lui Hristos, ci martiri ai lui Hristos cel înviat, biruitorul morţii. Prin urmare martirul mărturiseşte atât răstignirea Domnului cât şi Învierea Lui... Martirul creştin apără noua realitate, care începe în prezent şi se întinde spre veşnicie. El suferă de dragul lumii noi inaugurate de Hristos, suferă ca Hristos, pentru Hristos şi împreună cu Hristos”[6]. Martiriul creștin este expresia dragostei față de Hristos și a sacrificiului de sine, până la iertarea persecutorului, fără a implica moartea altora sau a presupune vreun resentiment ori sentiment de vrajbă; se deosebește fundamental de cel islamic[7].

Fenomenul martiric în acest secol este o realitate pe care nu o putem tăgădui, o realitate care a prins de mult contur, acum extinzându-se ca un flagel pe întreg mapamondul sau în zonele locuite preponderent de musulmani, acolo unde creștinii sunt minoritari. Extinderea musulmanilor – ca arie geografică – contribuie la a-și impune religia ca pe „o religie a păcii”[8]. Din păcate, această atitudine agresivă se manifestă din ce în ce mai violent, cu precădere asupra creștinilor. Am putea spune că în Siria ar fi cel mai mare masacru asupra creștinilor, ca număr de martiri. Din păcate, acest fenomen s-a extins în Irak, Coreea de Sud, China și India; a devenit un flagel care va cuprinde cât de curând întreaga lume, dacă nu se vor lua măsuri urgente din partea comunității internaționale.

Persecuția creștinilor – precum și a creștinismului – a dobândit proporții catastrofale în întreaga lume. Diferite organizații internaționale susțin că în prezent sunt supuși hărțuirii peste o sută de milioane de adepți ai lui Iisus Hristos. În fiecare an, aproximativ 100.000 de creștini sunt uciși[9]. Numărul creştinilor care au murit în anul 2013 s-a dublat (2.123  creștini) faţă de numărul celor din 2012, așa cum arată un studiu realizat de Open Doors International. Această diferenţa este dată de numărul creştinilor care au murit în Siria, în timpul războiului civil dintre forţele regimului Bashar al Assad şi insurgenţi. Organizația amintită a realizat o hartă cu un număr de 50 de țări care comit acțiuni de persecuție împotriva creștinilor: Coreea de Nord, Somalia, Siria, Irak, Iran, Afganistan; majoritatea lor fiind țări islamice; intensitatea nu este peste tot la fel.

RevistaChristian History precizează că – de la începuturile creștinismului până astăzi – au murit aproximativ 70 de milioane de creștini din cauza credinței lor. Analiza este făcută pe baza datelor statistice oferite de Gordon-Conwell Theological Seminary’s Center, ai cărui specialiști au estimat că dintre aceștia 5,5 milioane de creștini și-au pierdut viața din cauza persecuțiilor declanșate de către alți creștini. Todd M. Johnson, director al Centrului respectiv, estimează că 100.000 de creștini sunt uciși pentru credința lor în fiecare an, în timp ce Christof Sauer, director al Institutului Internațional pentru Libertate Religioasă, sugerează că cifra este între 8.000 și 9.000 de astfel de martiri. Și echipa de investigaţii a organizaţiei Open Doors a concluzionat că în ultimii doi ani media estimată a creştinilor asasinaţi pentru credinţă în fiecare lună este de 322[10]. (Pr. dr. Ciobanu Constantin, Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Iași, Protopopiatul II Iași)