Martirii de la Niculiţel au poposit la Straja, în dulcea Bucovină
Cu prilejul hramului bisericii, Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Straja a fost gazda Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel. Prin osârdia noastră, a preotului paroh Constantin Oprea şi susţinut de bunii şi evlavioşii enoriaşi, martirii lui Hristos au poposit zilele acestea în „colţul de rai“ „pe-un picior de plai“, din dulcea, frumoasa şi istorica Bucovină, în localitatea Straja.
Anul acesta, ocrotitorii parohiei noastre, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, au vrut să le fie alături, cei care, înainte de domnia lor în Imperiul Bizantin, au pătimit pentru Hristos Domnul - Sfinţii Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcei, în după-amiaza zilei de 19 mai, anul mântuirii 2017, moaştele Sfinţilor Martiri Zotic, Atal, Camasie şi Filip au ajuns la Straja.
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a fost ca o mireasă zveltă, senină, îmbrăcată în straie de sărbătoare pe parcursul a trei zile. Bradul a coborât de pe munţii din preajmă şi a împodobit totul în jur, arătând preţuirea pentru sfinţi şi veşnicia vredniciei lor. Bătrâni, cu povara vieţii pe tâmple, credincioşi în puterea vârstei, tineri şi copii în straie de sărbătoare - tradiţional bucovinene - au ieşit în după-amiaza zilei de 19 mai 2017, la ora 16:00, în întâmpinarea marilor martiri. În semn de respect şi de mare preţuire, ca oarecând acordate şi Marelui şi Sfântului Ştefan, voievodul Moldovei, străjenii au sunat din buciume să audă dealul, să sune valea de la Straja că vin să ne sfinţească locul cei care prin mucenicie au mărturisit credinţa în Hristos pe tărâmul Dobrogei.
Soborul de preoţi, alături de părintele paroh Constantin Oprea, a întâmpinat pe Sfinţii Martiri care au fost însoţiti de stareţul Mănăstirii Cocoş, protosinghelul Visarion, împreună cu ierodiaconul Daniel.
Văzduhul limpede şi însorit de mai, tămâiat de parfumul florilor firave şi brăzdat de glasul voios al clopotelor au îngânat în taină corul cântăreţilor care intonau dulce şi suav: „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă să ne mântuiască sufletele noastre“.
Aceste clipe dumnezeieşti se vor înveşnici pe răbojul vremii. Cele patru racle cu moaştele Sfinţilor Martiri, odoare ale creştinătăţii româneşti şi ortodoxe, au fost purtate pe umeri şi aşezate în biserică pe un baldachin special amenajat, unde au poposit până ieri-dimineaţă, 22 mai 2017, când, lăsând pacea, bucuria şi binecuvântarea lor în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu şi de istorie, s-au întors smerit şi paşnic la locul lor de pătimire şi de odihnă, Mănăstirea Cocoş, nu înainte de a trece şi pe la „Ierusalimul neamului românesc“ - Mănăstirea Putna, unde delegaţia cu sfintele moaşte a fost primită de către părinţii de la Putna, înconjurând biserica mănăstirii şi poposind sfinţii timp de 3 ore în sfânta biserică, pe parcursul Sfintei Liturghii. Aici, Sfinţii Martiri s-au întâlnit în duh de cântare duhovnicească şi cu sfinţii proaspăt canonizaţi de la Mănăstirea Putna.
În zilele de sărbătoare, la biserica parohiei noastre au fost săvârşite slujbe în cinstea Sfinţilor Martiri, Acatistul Sfinţilor, Sfântul Maslu de obşte, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, slujba Privegherii în cinstea hramului. La toate aceste slujbe au participat preoţi (în număr de 35 pe parcursul acestor zile), cât şi numeroşi credincioşi, aproximativ 4.000 de pelerini.
În ziua hramului bisericii - 21 mai 2017, slujba a fost săvârşită de un sobor de 12 slujitori, în altarul de vară, nou construit, din curtea „catedralei din ţarincă“, în prezenţa a peste 1.500 de credincioşi, veniţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtăşit peste 70 de credincioşi şi copii, iar la finalul slujbei a urmat un scurt program artistic pregătit de către doamna profesoară Elena Şoflău, împreună cu un grup de copii care au recitat poezii religioase şi au intonat cântecele specifice perioadei pascale, dar şi patriotice.
După toate acestea, părintele stareţ al Mănăstirii Cocoş a ţinut un cuvânt de învăţătură, făcând o incursiune istorică extraordinară între viaţa Sfinţilor Împăraţi şi viaţa şi pătimirea Sfinţilor Martiri de la Niculiţel.
Gospodinele din parohia noastră au fost gazde bune şi au pregătit pentru pelerinii prezenţi, şi nu numai, în jur de 7.000 de sarmale, cozonac, suc, vin, cum am spune noi, o adevărată agapă frăţească în curtea bisericii.
Zilele au fost „sfinte şi dumnezeieşti“, precum afirmau credincioşii, iar una dintre cele mai râvnitoare credincioase ale parohiei noastre, doamna învăţătoare Veronica Şoflău, chiar a compus câteva versuri:
„Cu voia Bunului Dumnezeu
Şi prin râvna părintelui Constantin
Moaşte de sfinţi ce-au pătimit
În frumoasa Bucovină-au poposit.
Este pentru noi, creştinii
Din Parohia Straja doi,
Zi de mare sărbătoare
La care şi natura este primitoare,
Îmbrăcată în nuanţe de vii culori
Pentru sfinţii ce ne dau fiori.
Creştinii în biseric-au intrat,
Sfintele moaşte cu pioşenie le-au sărutat,
Rugăciunile şi cuvântul de învăţătură
Le-au ascultat.
Părinţii de la Niculiţel
Nu s-au gândit la acest ţel,
Însă Dumnezeu s-aândurat, şi Sfinţii
Zotic, Atal, Camasie şi Filip au acceptat.
Creştinii, de-aici, din parohie,
Avem azi multă bucurie,
C-au sosit mai de departe
Credincioşi cu suflete curate.
Pentru aceasta le mulţumim,
Sănătate multă le dorim
La hram în Straja să-i poftim!“
Aceste zile de 19, 20 şi 21 mai 2017 au fost pentru noi, cei din Straja II, momente de înălţare duhovnicească, prilej de rugăciune şi binecuvântare pentru întreg poporul dreptslăvitor din Bucovina, clipe ce vor înscrie o pagină aleasă în istoria Parohiei Straja II, cât şi a Bucovinei. (Preot paroh drd. Constantin Oprea)