Masă rotundă despre provocările întemeierii unei familii, la Facultatea de Teologie din Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Masă rotundă despre provocările întemeierii unei familii, la Facultatea de Teologie din Iași

Sala „Ecclesia” a Muzeului Mitropolitan din Iași a găzduit, marți, 10 martie, evenimentul „Solidari în lupta cu frica de a întemeia o familie”, un eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași, în contextul „Lunii pentru viață”.

La iniţiativa părintelui decan, conf. univ. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu, întâlnirea a reunit cadre didactice, specialiști și studenți de la toate cele trei specializări ale facultății – Teologie Pastorală, Teologie Ortodoxă Asistență Socială și Artă Sacră – în jurul unei teme actuale: teama tinerilor de a întemeia o familie.

Evenimentul a fost gândit ca un spațiu de dialog deschis, în care întrebările și frământările tinerilor să poată fi exprimate liber, iar răspunsurile să vină din mai multe perspective: a reflecției teologice și a înțelepciunii duhovnicești, a experienței profesionale în asistență socială și a consilierii în comunicare relațională. Într-o societate în care instabilitatea, presiunile sociale și incertitudinea viitorului pot genera rezerve față de angajamentele pe termen lung, discuția a urmărit să evidențieze atât cauzele acestei temeri, cât și resursele interioare și spirituale care pot susține curajul de a construi o familie.

Preoteasa Diana Siminciuc, consilier în comunicare prin metoda ESPERE, a abordat tema relațiilor interpersonale dintr-o perspectivă practică și psihologică. În intervenția sa, a prezentat cele trei niveluri de comunicare: rațional, emoțional și simbolic, subliniind importanța comunicării autentice în relațiile de cuplu și a evidențiat modul în care anumite experiențe personale sau modele familiale pot influența modul în care tinerii privesc ideea de familie. Prin exemple concrete și situații inspirate din experiența consilierii, ea a arătat că multe dintre temeri provin din imaginație sau din experiențe personale anterioare. În același timp, a subliniat ideea că relațiile sănătoase se construiesc prin asumare, sinceritate și capacitatea de a vedea, asculta și înțelege pe cel de lângă noi.

O perspectivă socială asupra subiectului a fost oferită de Elena Vasiliu, asistent social în cadrul Primăriei comunei Aroneanu, care a vorbit despre trăirea personală a fricii, dar și despre abandonul în mâinile lui Dumnezeu, cu scopul de a primi cea ce are de oferit viața. Pornind de la experiența directă a lucrului cu familii aflate în situații diverse, dumneaei a subliniat rolul solidarității umane în depășirea situațiilor de frică. De asemenea, a arătat că, dincolo de provocările economice sau sociale, trăirea profundă și autentică a credinței și experiența personală de familie rămân spațiu de sprijin și formare a valorilor.

Dimensiunea teologică și spirituală a discuției a fost conturată de pr. lect. univ. dr. Cristian-Alexandru Barnea, prodecanul facultății. În intervenția sa, clericul a subliniat că, familia nu este doar o instituție socială, ci o adevărată comuniune de iubire și credință binecuvântate de Dumnezeu. Taina Cununiei reprezintă o chemare la jertfelnicie, responsabilitate și creștere duhovnicească, iar frica de a întemeia o familie poate fi depășită atunci când relația se întemeiază pe credința în ajutorul lui Dumnezeu, pe încrederea reciprocă și bucuria de a face binele cu toată inima.

Ne-am bucurat, în cadrul întâlnirii, de prezența părintelui Ghelasie Mureșan, starețul mănăstirii Făgețel din Harghita, a cărui intervenție a adus profunzime și echilibru discuției. Cuvintele sale, pline de discernământ duhovnicesc, au subliniat faptul că frica apare atunci când omul își pierde reperele spirituale și când privește viitorul exclusiv prin prisma incertitudinilor lumii. 

Această inițiativă a oferit cadrul în care tinerii să poată descoperi sensul profund al familiei în lumina învățăturii creștine. Discuțiile au fost completate de intervențiile studenților, care au adus în dialog propriile îngrijorări și întrebări legate de relațiile de cuplu, responsabilitatea familială și provocările generației tinere. Atmosfera întâlnirii a fost una deschisă, în care participanții au putut reflecta asupra modului în care credința, maturitatea emoțională și sprijinul uman pot contribui la depășirea temerilor legate de întemeierea unei familii. (asist. univ. drd. Oana-Andreea Neagu)

Alătură-te comunității noastre pe WhatsApp, Instagram și Telegram!
Citește despre: