Masterclass de Cânt Bizantin, ziua a doua
Cea de a VII-a ediţie a celui mai mare eveniment de muzică bizantină din ţară, Masterclassul de Cânt Bizantin, organizat de Asociaţia Culturală „Byzantion“, alături de Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi şi de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, a continuat marți cu susțineri de conferințe, cursuri și prezentări, completate de exerciții practice.
Ziua a doua a Masterclass-ului de Cânt Bizantin a debutat cu opționalul de ansamblu psaltic feminin, curs ținut de conf. dr. Maria Alexandru din Atena și de soprana Lăcrămioara-Maria Hrubaru-Roată din Iași. Prima conferință a zilei a fost susținută apoi de conf. dr. Nicolae Gheorghiță de la Universitatea Națională de Muzică din București, care a făcut o prezentare istorică asupra genurilor muzicale și ceremoniilor de la curțile Brâncovenilor, un subiect de interes, având în vedere faptul ca 2014 este anul dedicat comemorării Sfinților Martiri Brâncoveni. A urmat apoi prezentarea prep. drd. Adrian Sîrbu de la Universitatea de Arte din Iași, care a subliniat, cu exemplificări, câteva instrumente ajutătoare pentru memorarea podobiilor.
Dimineață au avut loc și două cursuri practice – continuare a cursurilor din ziua precedentă, despre ipostaze ale genului irmologic- prof. dr. Georgios Konstantinou și despre tehnici de interpretare a compozițiilor irmologice în funcție de contextul liturgic- protopsalt Dimitrios Galanis. În prezentarea sa, domnul Konstantinou a reliefat importanța existenței unei sinergii între psalți și preoți în timpul slujbelor și a dat exemple, din practică, de probleme care pot apărea în cântarea de la strană. Exemplificările sonore ale domnului Konstantinou au fost din slujbele athonite, iar cele ale domnului Galanis au invitat cursanții la o analiză comparativă a interpretării după trei tipuri de notații, dintre care cea mai nouă și mai complexă era cea a lui Thrasivoulos Stanitsas.
După prânz, cursul opțional de kanonaki a abordat alte elemente de acordaj și exerciții de bază, iar monahul Filotheu Bălan a ținut o conferință pe tema Terminologie de bază și istoria tipicului bisericesc în primele patru secole de creștinism. Ziua s-a încheiat cu Ansamblul psaltic. Timp de aproximativ două ore, cursanții au lucrat pe partituri sub îndrumarea domnului Galanis. Pentru echipa de paleografie a Universității Aristotelis din Salonic și pentru cei care au hotărât să i se alăture în vederea pregătirii unor prezentări, ziua a contiunuat însă până târziu în noapte – dovadă a entuziasmului pentru acest gen de muzica împărtășit atât de doamna conf. dr. Maria Alexandru cât și de cursanți. (Sorina Chiper, PR – Asociația Culturală Byzantion, Tudorel Rusu)