Pornind de la nevoia de a respectata realitatea anatomică, doamna Grăjdeanu i-a învățat pe cursanții care s-au oferit să vină în față cum să respire corect astfel încât să poată articula bine cuvintele, să poată susține notele și să interpreteze fraze lungi, folosind corect diafragma.   

A urmat mult-așteptata reîntâlnire cu domnul Panagiotis Neochoritis, Arhon Protopsalt la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Acesta a dorit mai întâi să afle cum se auto-evaluează participanții din sală cu referire la propria percepție asupra evoluției lor interpretative de anul trecut până acum. Din dialog a reieșit nevoia de a studia fără a vedea partitura și de a asculta cu ochii sufletului, nu cu ochi trupești. Studiul cu partitura nu trebuie sa ne orbească. Și dacă tot a venit vorba de orbi, orbii își construiesc propriul sistem de orientare în lume, și așa ar trebui să reușească și psalții, să se orienteze în cântare fără partitură. Într-o abordare teoretică, discutând despre etosuri, domnul Neochoritis le-a atras atenția cursanților asupra faptului că în compozițiile clasice, etosurile sunt foarte apropriate și trecerile de la un etos la altul se fac aproape imperceptibil. De asemenea, pentru a fi înțelese, etosurile trebuie să fie simple. Nu trebuie să se facă ornamente atunci când se încearcă identificarea etosurilor. Esența expresiei muzicale stă în etos, nu în ornament.

În altă ordine de idei, cursul a cuprins numeroase aspecte practice care merg dincolo de interpretarea psaltică. De pildă, domnul Neochoritis a atras atenția asupra mișcării în biserică, ca factor perturbator. Dacă e multă mișcare în biserică, nu se poate transmite un înțeles duhovnicesc. De aceea, oamenii din biserică trebuie să înțeleagă faptul că dacă e nevoie să se miște, trebuie să o facă în mod cuviincios și cu măsură. Trebuie sa fie disciplină pretutindeni în biserică, pentru ca mintea să se poată concentra și să înțeleagă ce se cântă. Și în cântare trebuie disciplină și multă răbdare: nu se pot face ornamente decât după ani și ani, zeci de ani, poate, de ascultare de dascăl și ani de audiții. De asemenea, cei care predau ar trebui să fie atenți la echilibrul dintre efort și odihnă. Ca și în sport, și în interpretarea psaltică, prea multă sau prea puțină odihnă duce la pierderea abilităților. Unele lucruri nu se predau, ci se „fură” – învățarea, cum spuneau cei de demult, se face „de la gură la ureche”. Dar totul pornește din tăcere: prin tăcere se învață, și la sfârșitul călătoriei de învățare, ajungem tot la tăcere, pentru că pe măsură ce învățăm, ne dăm seama de neputințele omenești.  

După pauza de prânz, al doilea curs practic de interpretare psaltică a avut loc în Biserica Sfântul Sava din Iași. Discutând despre heruvic și chinonic, domnul Neochoritis a amintit cursanților faptul că prima parte a Sfintei Liturghii are un caracter didactic, iar a doua parte, tocmai prin aceste două tipuri de cântări, are un caracter isihast. Heruvicul este ca un ritual sacru care introduce toata atmosfera tainică a Liturghiei. În ultima vreme se cântă Heruvice scurte, dar în trecut, s-au compus numeroase heruvice lungi și psalții ar putea cere preoților să le dea binecuvîntarea de a cânta un astfel de heruvic, pentru a vedea cât de bogat este în înțelesuri și expresii. În privința chinonicului, există practica de a se pune predica la momentul chinonicului, dar aceasta nu ar trebui să devină o regulă. De asemenea, nu se pune mai mult de un chinonic, și acesta ar trebui cântat rar pentru a evita situația de a se termina chinonicul înainte de a se fi împărtășit toți credincioșii.

Stilul ecfonetic este cel mai potrivit pentru cultul nostru, prin melosul simplu, auster și bogăția de înțelesuri. Cântarea ar trebui să fie armonioasă, strana și preotul slujitor să fie într-un dialog unitar, și tot ce ține de slujbă trebuie să fie bine măsurat, în concordanță, astfel încât credincioșii să nu își dea seama când s-a terminat slujba. Aceasta nu înseamnă, însă, monotonie în cântare. Tempoul trebuie schimbat uneori, efectul fiind acela de a înnoi interesul pentru ceea ce urmează. În interpretarea chinonicului, de asemenea, trebuie să fie mișcare, pentru că și în sufletul creștinului care se apropie de Sfânta Împărtășanie există o mișcare lăuntrică.  

Extrapolând, domnia sa a sugerat că problema cântărilor nu este muzicală, ci ține de starea bisericii, și pentru a o îmbunătăți, este nevoie de dialog între preoți și cântăreți, în centre eparhiale. De asemenea, se cuvine ca psalții să fie conștienți de responsabilitatea lor de a păstra etosul bisericesc. Aceasta presupune însă multă muncă de cercetare.

Seara s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri și cu lucrul pe partitura unui chinonic.

(Sorina Chiper)

Sursa: byzantion.ro