maturizare

Diferențele dintre generații să nu se transforme într-un război între părinţi şi copii

Cândva, generaţiile se măsurau în treizeci, cincizeci sau chiar sute de ani. Astăzi, ele se schimbă la fiecare deceniu. Diferenţele de vârstă, de psihologie, de tehnologie pricinuiesc de multe ori conflicte şi dizarmonie în interiorul familiei. Problema care se pune, însă, este aceea ca diferenţele dintre generaţii să nu ducă la conflicte de dimensiuni astronomice. Adică părinţii şi copiii să nu se separe în două tabere diferite...

Vrem copii puternici și disciplinaţi? Atunci, să le permitem experienţa directă cu greutățile firești ale vieții!

Părinţii citesc cărţi despre creşterea copiilor şi vorbesc cu „experţi” în creşterea copiilor cu nădejdea că acest lucru va înlătura luptele cu care se confruntă copiii. Este un lucru imposibil. Un adevărat specialist în creşterea copiilor vă va învăţa cum să răspundeţi adecvat la aceste lupte. De fapt, cei mai buni specialişti în creşterea copiilor înţeleg că aceştia au nevoie să fie lăsaţi să se lupte şi să înveţe. A învăţa cum să fii un părinte bun constă în a învăţa cum să răspunzi adecvat la luptele copiilor, nu cum să le înlături.

Pentru a creşte armonios, copiii noştri au nevoie să lupte

Nu ne aşteptăm de la copii să înţeleagă sau să le placă faptul că luptele sunt cruciale pentru a învăţa. Copiilor nu le plac luptele, cum nu ne plac nici nouă. Se poate chiar să ne condamne pe noi pentru luptele lor. Ca părinţi, trebuie să fim înţelepţi şi să înţelegem că, dacă ne iubim copiii, vom fi întotdeauna aproape de ei, dar îi vom lăsa pe ei să-şi ducă luptele. Copiii au nevoie să se lupte pentru a învăţa şi pentru a se dezvolta ca persoane.

Nu-i putem feri pe copii de căderi, dar îi putem învăța să se ridice și să meargă mai departe (II)

Este foarte greu să vezi cum cade un copil de un an în timp ce abia învaţă să meargă. Pentru ei nu este greu – sunt predispuşi să încerce să se ridice din nou. Dar este greu pentru noi, ca părinţi, să îi lăsăm să înveţe cum să o facă. Dacă rănile nu sunt grave, copiii se pot ridica singuri. Aşa va fi şi în viaţă. Este nefolositor pentru copii – şi imposibil – să-i ferim să nu cadă niciodată, indiferent cât de mult ar încerca unii părinţi. Vrem să înveţe copiii noştri, când au dezamăgiri dureroase sau derutante, să se orienteze, să evalueze situaţia; să se ridice şi să ceară ajutor dacă e nevoie.

Legătura dintre stima de sine și dobândirea independenței în adolescență

Independenţa se leagă strâns de preţuirea de sine. Cu cât adolescentul o câştigă mai mult pe a doua, cu atât scade tensiunea pentru dobândirea celei dintâi. Preţuirea de sine creşte odată cu susţinerea părinţilor şi se mişcă în ceea ce este firesc, dar scade cu presiunea datorată mesajelor negative primite despre sine însuşi. Desigur, lipsa preţuirii de sine a părinţilor va fi, cu siguranţă, transmisă mai departe şi adolescentului.

Noi, părinții și socrii

Tinerii trebuie să fie lăsaţi singuri. Asta nu înseamnă că nu mă duc pe la părinţi şi nu mâncăm împreună. Relaţia continuă, dar relaţia de amestec în primii doi ani este distructivă. Cine trebuie să înţeleagă asta? Părinţii! Dacă nu înţeleg părinţii, atunci n-o să le fie bine copiilor lor.

Nu-i putem feri pe copii de căderi, dar îi putem învăța să se ridice și să meargă mai departe (I)

Copiii au nevoie de noi să le fim aproape când poartă lupte, iar nu să-i sustragem luptei. Dacă ne iubim copiii, atunci vrem să îi pregătim să izbândească în viaţă, ceea ce înseamnă şi să-i ajutăm să dezvolte capacitatea de a se repune pe picioare când cad, să-şi scuture praful de pe haine şi să ceară ajutor, la nevoie. Fetița mea nu mă va avea prin preajmă de fiecare dată când cade, nici cât e copil, nici mai departe în viaţă. Îmi este imposibil să o apăr de fiecare „cădere” din viaţa ei. Însă pot să o ajut să înveţe cum să se ridice singură. 

Creşterea copiilor este intersecţia dintre lupta noastră, ca părinţi, şi lupta lăuntrică a copiilor

Comportamentul lor nedorit s-ar putea să ne tulbure liniştea şi planurile când ei se poartă urât acasă ori să ne dezamăgească şi să ne stânjenească atunci când se poartă urât în public. Aceasta este însă lupta noastră, nu a lor. Nu este vina lor că sunt copii şi nu este vina lor că ceea ce fac ei ne provoacă nouă o luptă lăuntrică. Creşterea copiilor este intersecţia dintre lupta noastră, ca părinţi, şi lupta lor, a copiilor.

Dragostea adevărată va veni într-un singur caz: dacă vei putea să te maturizezi

Necazul lumii contemporane constă în aceea că suntem foarte egoiști, ca niște copii răsfățați, și de aceea mulți dintre noi nu întâlnesc în viața lor dragostea. Mergem pe cărare, dragostea e aproape, undeva după cotitură, însă nu ajungem la ea – și uite așa trece viața.

Drumul adolescentului către maturizare

Cei mari se tem să nu-i piardă pe copiii lor, când aceştia păşesc spre realitatea maturizării, iar adolescenţii, din punctul lor de vedere, nutresc suficient teama, coşmarul, că cineva îi pândeşte, că cineva nu vrea ca ei să se maturizeze şi-i împiedică. Astfel, părinţii aleargă în urma copiilor, ca să nu-i piardă, dar şi mai tare aleargă copiii, pentru ca părinţii lor să nu-i ajungă.

Pagini