Medici de renume în Recuperare, la Spitalul Providenţa
Prof. dr. Adrian Bighea, preşedintele Societăţii Române de Reabilitare Medicală, alături de conf. dr. Ioan Sorin Stratulat, şef de lucrări în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi şi aproximativ 30 de medici rezidenţi, specialişti şi primari în Recuperare Medicală au vizitat Spitalul Providenţa.
Spitalul Providenţa a avut onoarea de a fi gazdă a unor profesionişti de renume în domeniul Reabilitării Medicale.
Prof. dr. Adrian Bighea, preşedintele Societăţii Române de Reabilitare Medicală, alături de conf. dr. Ioan Sorin Stratulat, şef de lucrări în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi şi aproximativ 30 de medici rezidenţi, specialişti şi primari în Recuperare Medicală au vizitat Spitalul Providenţa, unitatea medicală fiind recunoscută pentru bazele moderne de tratament.
„Eu nu ştiam că există aşa ceva în Iaşi, chiar am rămas impresionat de ceea ce am văzut, clădirea este, practic, nouă, spaţiile sunt foarte primitoare, luminoase, adresabilitatea este mare şi cred că astfel de spitale de mărimea aceasta sunt ideale pentru o ţară ca a noastră”, a declarat prof. Dr. Adrian Bighea, preşedintele Societăţii Române de Reabilitare Medicală.
„Este un spital care oricând poate să fie dat de exemplu pentru spitalele sub 200 de paturi, ca funcţionalitate, adresabilitate, respectarea circuitelor funcţionale, respectarea tuturor normelor medicale şi cred că şi de aceasta are rezultate foarte bune în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate”, a precizat conf. dr. Ioan Sorin Stratulat, şef de lucrări în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi.
Evenimentul a avut loc vineri, 28 noiembrie 2014, în cadrul celei de-a VII-a conferinţe naţionale a Societăţii Române de Reabilitare Medicală, „Ortho Posturo Gnosis – The Knowledge To Influence And Control The Diseases”, From the Molecule To The Society, conferinţă susţinută la Centrul „Providenţa”.
(Nicoleta Bunduc, Marketing Executive în cadrul Spitalului şi Policlinicii Providenţa)