Membrii ASCOR Iași au adus mulțumire Sfântului Ierarh Calinic

Arhiepiscopia Iaşilor

Membrii ASCOR Iași au adus mulțumire Sfântului Ierarh Calinic

    • Membrii ASCOR Iași au adus mulțumire Sfântului Ierarh Calinic
      Foto: ASCOR Iași

      Foto: ASCOR Iași

    • Membrii ASCOR Iași au adus mulțumire Sfântului Ierarh Calinic
      Foto: ASCOR Iași

      Foto: ASCOR Iași

    • Membrii ASCOR Iași au adus mulțumire Sfântului Ierarh Calinic
      Foto: ASCOR Iași

      Foto: ASCOR Iași

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, membrii ASCOR Iași au organizat săptămâna trecută, la Catedrala Veche „Sfântul Gheorghe”, o slujbă de priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ocrotitorul ASCOR la nivel național.

În fiecare an, membrii ASCOR din vechile generații și cei din prezent se reîntâlnesc să-l sărbătorească pe ocrotitorul asociației. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, ocrotitorul ASCOR la nivel național, este sărbătorit pe 11 aprilie. Pentru că anul acesta sărbătoarea Sfântului a căzut în Săptămâna Mare tinerii au decis să-i închine o priveghere în această perioadă.

Activitățile liturgice sunt importante pentru tinerii ieșeni, pentru că acesta este primul pas și cel mai important pentru comuniunea și binele pe care tinerii îl plănuiesc prin activități social filantropice și culturale. „Reușim să vedem cum sfinții ne oferă cadre și ocazii pentru a întări comuniunea și pentru a regândi valoarea.”, a declarat Florentina Mătrescu, coordonator departament Credință-Cultură.

Tinerii ieșeni au transmis că Sfântul Calinic este un model viu pentru generația tânără, mai ales pentru echilibrul dintre viața de rugăciune, de isihie și faptele iubirii pentru aproapele. Avea liste cu nevoiașii din mai multe orașe cărora le trimitea bani de îndată ce primea. Sfântul Calinic nu a știut în întreaga sa viață ce înseamnă compromisul, mai ales când a venit vorba de credință.

„După cum am aflat din Apostolul citit la Liturghia din cadrul privegherii, important este a căuta să fim pe placul lui Dumnezeu, nu al oamenilor, chiar dacă uneori este dificil. Sfântul Calinic a plăcut mai întâi lui Dumnezeu și ne îndeamnă și pe noi spre acest lucru”, a transmis părintele Ioan Puiu, coord. dep. de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor.

Organizatorii au adus mulțumiri părinților care au slujit la priveghere: pr. Ioan Puiu, pr. Vladislav Nedelcu, pr. Claudiu Bailău, pr. Emilian Donisanu, pr. Cristian Butnărașu, pr. Mihail Tacu, pr. Justinian Tincu și diac. Romeo Cosma. De asemenea, mulțumirile s-au îndreptat și către toți cei care au luat parte la această slujbă și celor care au cântat la strană.

Tinerii au anunțat ultima priveghere din acest an universitar, care va avea loc spre finalul lunii mai, în cinstea Sfântului Ioan Rusul.

Cu binecuvântarea Părintelui Mitropolit Teofan, anul acesta universitar tinerii ascoreni au reușit să organizeze patru privegheri în cinstea unor sfinți dragi. 

Citește despre: