+ Bartolomeu, prin harul lui Dumnezeu, Arhiepiscop de Constantinopol, Noua Romă şi Patriarh Ecumenic către întreaga pleromă a Bisericii, har şi pace de la Mântuitorul nostru şi Domnul Iisus Hristos, şi de la noi rugăciuni, binecuvântări şi iertare.

„Să primim cu bucurie, credincioşilor, chemarea dumnezeiască inspirată de Post”

Iubiţi fraţi în Hristos şi copii în Domnul,

În aceste ultime timpuri, observăm o dezvoltare a neliniştii. Numeroase probleme ne împresoară. Lumea suferă şi cere ajutor. Traversăm în mod real o vreme de ispită generală. Unii o numesc „depresie economică”, alţii „criză politică”. Pentru noi, este vorba de o deviaţie spirituală. Şi există o terapie pentru asta. Multe soluţii sunt date şi auzim diverse puncte de vedere. Însă problemele rămân. Omul se simte abandonat şi singur. Natura sa cea mai profundă este ignorată. El rămâne în tristeţea confuziei şi disperării. Soluţiile propuse, nu contează direcţia lor sau de unde au ieşit,  nu eliberează pe om, căci pentru început ele îl lasă pe om captiv în stricăciune şi în moarte. Biserica este Domnul Dumnezeu-Omul Însuşi, Eliberatorul sufletelor noastre. Intrând în spaţiul Bisericii, omul intră în atmosfera mângâierii dumnezeieşti, a reconcilierii cerului cu pământul.

El intră în cele ale sale. Spiritul său se calmează. Găseşte frumuseţea cerească şi o maturitate spirituală, „mireasma dumnezeiască care umple marginile lumii”. Biserica cunoaşte toate suferinţele noastre. Şi ea are puterea de a ne elibera. Ea ne cheamă la pocăinţă. Ea nu cosmetizează minciuna şi nu disimulează tristeţile. Ea spune tot adevărul. Şi ea propune omului să înfrunte realitatea aşa cum este. Să fie conştient că suntem pământ şi cenuşă. În Canonul cel Mare al Sfântului Andrei, este vorba despre lacrimi de pocăinţă, de suspinuri de doliu spiritual, de durere a rănilor. Dar odihna sufletului şi sănătatea spiritului urmează acestora. Noi avem un Creator al nostru şi un Mântuitor. Pentru abundenţa milei sale, el ne-a pus la limită între nestricăciune şi mortalitate. El nu ne-a abandonat niciodată. El a venit să ne mântuiască. El a distrus moartea prin Cruce. El ne-a acordat nestricăciunea trupului. Dacă suntem altoiţi pe Hristos, atunci de ce să de agităm în van? De ce să nu alergăm către El? Biserica nu se preocupă de corupţie şi nu ne abandonează ei. Ea cunoaşte aspiraţiile cele mai profude ale omului, vine într-ajutorul nostru şi ne eliberează. Noi avem nevoie de hrană. Însă „omul nu trăieşte nu numai cu pâine” (Matei 4, 4). Noi avem nevoie de înţelegere spirituală, însă noi nu suntem netrupeşti. În Biserică, noi găsim plenitudinea vieţii şi înţelegerea ca echilibru divino-uman. Departe de Dumnezeu, omul se depravează şi se corupe. Acolo unde abundă bunurile materiale şi deşeurile, ispita scandalurilor şi confuzia obscurităţii prosperă. Acolo unde omul trăieşte cu mulţumire şi recunoştinţă, totul este sfinţit. Puţinul e binecuvântat ca suficient, cele stricăcioase se îmbracă în veşmântul nestricăciunii. Omul primeşte cele efemere ca pe un dar de la Dumnezeu. Şi el se hrăneşte cu arvuna vieţii veşnice încă de aici. Problemele nu numai că sunt rezolvate, ci durerile ispitelor se transformă în forţă a vieţii şi izvor al doxologiei. Atunci când aceasta se întâmplă în noi, atunci când omul îşi găseşte liniştea şi mântuirea personală încredinţând totul în mâinile lui Dumnezeu, atunci spiritul său se luminează. El cunoaşte propria sa persoană şi lumea întreagă.  Şi are încredere în iubirea Celui Preaputernic. Acest fapt fortifică pe credincios. Şi aceasta se transmite printr-o strălucire nevăzută, ca o împutenicire a celor care flămânzesc şi însetează de dreptate.

Lumea întreagă are nevoie de mântuirea care vine de la Creatorul său. Lumea întreagă are nevoie de prezenţa credinţei şi a comuniunii sfinţilor. Să mulţumim Domnului şi Dumnezeului nostrum pentru toate binefacerile, pentru perioada prezentă a Sfântului Post. Este un timp binevenit, este timpul pocăinţei. Să traversăm oceanul Postului cu plângere şi mărturisire, pentru a ajunge la bucuria infinită a Învierii Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinarea în vecii vecilor. Amin.  

+ Bartolomeu al Constantinopolului, fierbinte rugător pentru toţi înaintea lui Dumnezeu

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.orthodoxie.com