Milostenie pentru oamenii nevoiaşi, la Gura Humorului

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Milostenie pentru oamenii nevoiaşi, la Gura Humorului

Persoanele nevoiaşe din Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a oraşului Gura Humorului, judeţul Suceava, au primit alimente înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului. Acţiunea filantropică a fost iniţiată de părintele paroh Mircea Nuţu şi s-a bucurat de sprijinul mai multor donatori.

În prima zi de Crăciun, luni, 25 decembrie 2017, la finalul Sfintei Liturghii din Catedrala „Naşterea Maicii Domnului“ din Gura Humorului, s-a făcut darea de seamă a proiectului social. În acelaşi timp, după ce au fost miruiţi, toţi credincioşii au primit câte o icoană şi un mic dar simbolic, ca semn al preţuirii pe care Biserica o arată în această zi de praznic împărătesc. „Prin contribuţia mai multor credincioşi, preoţii, alături de membrii Consiliului parohial, au pregătit 250 de pachete cu alimente. Acestea au fost dăruite oamenilor nevoiaşi din parohia noastră. Cei ce au primit aceste daruri din partea Bisericii s-au bucurat pentru această faptă de milostenie. Cu toţii au mulţumit din suflet pentru că alţi semeni s-au gândit la ei în această perioadă de sărbătoare. Crăciunul ne îndeamnă la milostenie, la jertfă şi la mai multă credinţă. În zi de sărbătoare, trebuie să ne deschidem sufletul către cei săraci, care poate nu au ce pune pe masă. Rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze jertfa tuturor cu belşug, cu iertare de păcate şi cu sănătate. Dumnezeu să ne ajute să ne ţină sănătoşi să putem continua aceste fapte cu care ne ducem înaintea Dreptului Judecător“, s-a exprimat părintele paroh Mircea Nuţu. Programul liturgic de la Catedrala „Naşterea Maicii Domnului“ din Gura Humorului a cuprins, pe lângă Sfânta Liturghie săvârşită la orele dimineţii, oficierea Privegherii în seara zilei de 25 decembrie şi pe 26 decembrie. De asemenea, în seara zilei de 26 decembrie, s-a organizat un concert de colinde.

Citește despre: