Merg grăbită pe drumul prăfuit din satul uitat de lume, ca să nu spun… satul dintr-o altă lume. De când am venit, încerc să îmi iau o cartelă telefonică, dar e lucru complicat: trebuie paşaport și e nevoie să îți dai amprenta la un mic aparat, aparat care mie îmi tot zice că aş avea ceva „problem finger”.

Totul e plin de contraste. Eu sunt albă într-un sat de negri. O ciudățenie pentru lumea aceasta, mai ales că acum merg şi singură pe drum.

În zare se vede un copac de mango. Pentru mine, semn de abundență şi belşug. Pentru ei, ceva firesc. Până la urmă, la mine la supermarket un mango costă ceva bănuți.

Dar cum o fi să ai un copac? Totuși și aici, firesc, cine are un mango mai reuşeşte să facă un ban, iese şi vinde la drumul mare. Nu am înțeles cui vinde, căci pe aici nu trece nimeni. Dar oamenii ies. Şi ceva se întâmplă.

Cu gândul la acestea, sunt ajunsă din urmă de Cleopa. Vine de la şcoală. E fericit. Râde cu gura până la urechi!

- Ce ai, Cleopa? Eşti fericit?, îi spun în română, uitând că el nu înțelege.

După care îmi aduc aminte cuvintele de bază pe care le ştiu în swahili:

- Școală, casă, mama, tata sunt bine?

- Mzuri, Mzuri! Toată lumea e bine.

De asta o fi fericit. Dar râde aşa, „a prost”, cum ne mai spunea mama câteodată.

- Ce e, Cleopa? Ai uniformă?

Ştiu că şi acesta e mare semn de mulțumire, căci fără uniformă nu poți merge la şcoală. M-am gândit că am nimerit motivul!

Se uită la mine şi scoate de la spate cu satisfacție, cu mulțumire şi cu acelaşi zâmbet care mă dezarmează o ... chestie! Mă uit şi îmi aduc aminte de pozele acelea care credeam mereu că sunt trucate – în care multe pungi de plastic sunt strânse una câte una şi legate cu sfoară, ca şi cum ai lega, pe rând, speranțe, vise şi dorințe cu gândul că vei reuşi.

Cleopa a reuşit! A făcut o minge de fotbal! Şi îi dă un şut! E perfectă! Perfect rotundă, sare şi, cu fiecare şut, cred că el simte că dorințele şi visele prinse în ea îl pot duce mai departe!

Acum râd eu „a prost” în mijlocul drumului. Mă uit la Cleopa şi îl îmbrățişez! 

Ai fi zis că mai devreme ascundea la spate balonul de aur! Nici acum nu ştiu ce m-a uimit mai mult. Mingea lui Cleopa sau cât de mulțumit era el că are  o… „minge”?
În lumea mea, „mingea” lui Cleopa era la gunoi. Cum o fi să ai ceva ce alții nu iau în calcul şi, totuși, acel ceva să fie pentru tine cel mai prețios dar? Dorințe cusute cu sfoară şi legate cu mulțumire!

Frana Mani, adică Doamne ajută! Să nu uităm să ne amintim să mulțumim pentru tot ce avem!

Intrați aici, dacă doriți să sprijiniți activitatea Centrului Misionar Ortodox din Kidamali, Tanzania.