Minunea salvării de foc a Mănăstirii Hilandar - 2012

Ortodoxia în lume

Minunea salvării de foc a Mănăstirii Hilandar - 2012

De câteva zile Sfântul Munte Athos este în flăcări. Câteva incendii de vegetaţie s-au transformat în veritabile focare de incandescenţă care distruge totul în cale, pe mii de hectare. Din cauza secetei prelungite, toate plantele sunt practic inflambile.

Oraşul Ouranopolis de la baza peninsulei monastice este acoperit de un nor imens de fum care îngreunează toate activităţile. Mii de turişti şi pelerini şi-au amântat deja vizita în aceste locuri.

Un focar imens de incendii ameninţa sâmbătă Mănăstirea Hilandar, a relatat www.spc.rs. Eforturile pompierilor erau zadarnice. În mănăstirea se ţineau slujbe neîncetate pentru izbăvirea de foc şi pentru revărsarea milei lui Dumnezeu. Unul dintre reprezentanţii autorităţilor pentru situaţii de urgenţă a declarat că intensitatea şi viteza focului întrec cu mult puterea pompierilor de a-i limita răspândirea. Sute de pompieri greci, cu ajutoare de la colegii bulgari au fost mobilizaţi pentru a opri focul. Incendiul se deplasase cu o mare viteză şi era la 1300 de metri de aşezarea mănăstirii.  Practic, mănăstirea era înconjurată de flăcări.

Sâmbătă, toţi călugării mănăstirii au ieşit în procesiune cu rugăciuni fierbinţi chiar până aproape de incendiu, purtând Icoana făcătoare de minuni „Izbăvirea de întristare”, care nu a ars în incendiul devastator din 1722 de la Mănăstire, precum şi cu o copie a icoanei Trihirousa, în care este încastrat un fragment din Crucea cea făcătoare de Viaţă a Domnului.   

Însă în noaptea de sâmbătă spre duminică, la orele 22.48., a izbucnit o ploaie torenţială de proporţii diluviene. Călugării priveau către cer şi mulţumeau lui Dumnezeu pentru potopul ce se revărsa. Această ploaie a stins focarul principal care ameninţa deja serios Mănăstirea Hilandar. Incendiul a ars în 5 zile 4000 de hectare de teren, în principal păduri, terenuri ale mănăstirii Hilandar. Rugăciuni şi procesiuni au făcut şi călugării de la Mănăstirea Zographou.

Atunci când oamenii sunt neputincioşi în faţa furiei naturii născute din păcatele oamenilor,  rugăciunea către Dumnezeu şi către Maica Sa poate salva un locaş de rugăciune neîncetată de la distrugere. Oamenii privesc şi mărturisesc puterea făcătoare de minuni a lui Dumnezeu în faţa stihiilor dezlănţuite.