Misiune social-filantropică în Dealul Galata
De mai mulţi ani, Parohia "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 1, se îngrijeşte de copii din trei aşezăminte de ocrotire socială. Acest lucru este posibil datorită colaborării strânse între reprezentanţii celor trei centre şi preotul paroh Gheorghe Manole.
Enoriaşii parohiei închinate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena din dealul Galata s-au obişnuit cu prezenţa la sfintele slujbe a tinerilor uitaţi de familie şi cu o stare de sănătate precară. Ei provin de la Centrul de plasament "Gulliver", de la Centrul maternal "Maternus" şi de la Centrul de plasament cu handicap psihic şi motoriu Galata. Oamenii organizează agape frăţeşti atât la marile sărbători de peste an, dar şi atunci când pomenesc pe cineva drag din familie. Bucuria tinerilor de la Centrul "Gulliver" este mare atunci când primesc oaspeţi, pentru că astfel au posibilitatea să intre în dialog cu aceştia. "În fiecare an, mergem la Centrul de plasament «Gulliver» pentru a servi masa din prima zi de Paşti. Legătura cu tinerii de aici este de nezdruncinat, astfel că nici cele mai grele încercări nu ar putea să le distrugă", a mărturisit părintele paroh Gheorghe Manole. Începuturile Parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" au fost dificile, însă odată cu trecerea timpului, enoriaşii, alături de păstorul lor duhovnicesc, au învăţat să se implice mai mult în suferinţa aproapelui. Ori de câte ori a fost nevoie, tinerii au beneficiat de asistenţă religioasă şi au fost împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. "De-a lungul celor aproape două decenii, am învăţat să construim şi să fim împreună la greu şi la bine. În acelaşi timp, am învăţat de la tinerii din cele trei centre să fim credincioşi adevăraţi. Ei ne-au învăţat ce înseamnă suferinţa dusă cu demnitate, arătându-ne că nu sunt revoltaţi pentru starea în care se află. Am învăţat să facem misiune social-filantropică alături de aceşti copii. De la tinerii din cele trei centre ale parohiei noastre primim curajul de a trece peste încercările vieţii cu mai multă demnitate. Ei au o cruce mult mai grea decât a multora dintre noi", a amintit parohul Bisericii "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" - Galata.
Enoriaşii parohiei, impresionaţi de un tânăr din Centrul "Gulliver"
Comunitatea enoriaşilor a reuşit să fie aproape de beneficiarii celor trei centre în momentele de bucurie, dar şi atunci când au venit încercări. Zilele trecute, parohia din dealul Galata a fost aproape de Centrul "Gulliver", după ce un tânăr beneficiar s-a mutat la cele veşnice. "Petrică, tânărul pe care parohia noastră l-a înmormântat cu multă durere, avea sindromul HIV. A venit în biserica noastră pentru a ne arăta câteva icoane pe care le picta. Credincioşii au rămas profund impresionaţi de acest dar aşezat de Dumnezeu într-un om cu suferinţe grele", s-a exprimat preotul paroh Gheorghe Manole. Începuturile Parohiei "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" se leagă de Paraclisul "Acoperământul Maicii Domnului", aflat în incinta Centrului de plasament cu handicap psihic şi motoriu Galata. Acest locaş de închinăciune a fost construit în anul 1850 pentru bătrânii internaţi în spitalul de atunci. În anul 1948 capela a fost închisă, încăperea fiind transformată în magazie, iar sfântul altar în morgă. După 1990, sfântul locaş a fost refăcut pe cheltuiala credincioşilor din Parohia Galata, sub coordonarea vrednicului de pomenire preot Ion Cârciuleanu. După ce s-a ridicat actuala biserică, în locaşul de închinăciune s-au oficiat sfintele slujbe, atât pentru enoriaşii care au contribuit la reabilitarea acestuia, dar mai ales pentru tinerii din cele trei centre. Acest spaţiu a fost folosit până la sfârşitul anului 2014, iar în prezent se fac demersuri pentru a reintra în circuitul liturgic. "În aşezământul social de lângă capelă, oamenii ofereau alimente copiilor cu handicap psihic şi motoriu. Enoriaşii sunt legaţi de această biserică, întrucât mulţi dintre ei şi-au botezat aici copiii sau şi-au condus părinţii pe ultimul drum", a completat părintele paroh Gheorghe Manole. Cu toate că mereu apar dificultăţi, viaţa parohiei merge înainte, având nădejde în Dumnezeu. Mai sunt multe lucrări de întreprins la biserica ce frumos se înalţă falnic în dealul Galata, însă rugăciunile tinerilor, ale bătrânilor, ale copiilor şi ale ctitorilor vor face ca binele să biruiască.