Mitropolia Moldovei și Bucovinei susține liceenii pasionați de matematică aplicată din întreaga țară
Prin deschiderea sa către învățare și performanță, Mitropolia Moldovei și Bucovinei își reafirmă angajamentul pentru susținerea parcursului elevilor, inclusiv în domeniul științelor exacte. Această colaborare între instituțiile educaționale și Mitropolie subliniază importanța efortului comun pentru promovarea educației, a excelenței și a valorilor fundamentale care ne definesc ca societate.
Mitropolia Moldovei și Bucovinei s-a alăturat, din postura de sponsor, Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” ajuns la cea de-a XXVI-a ediție. Etapa națională, desfășurată în perioada 23-26 mai 2024 la Iași, a fost organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, alături de Facultatea de Construcții Mașini și Management Industrial din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași, sub egida Ministerului Educației.
Peste 200 de tineri liceeni din toate colțurile țării, de la filiera tehnologică și filiera teoretică, profil real, specializarea Științe ale naturii, au luat parte la această competiție ce își propune să promoveze pasiunea și excelența pentru matematică. În cadrul concursului de prestigiu, elevii au fost provocați să-și pună la încercare atât cunoștințele, cât și abilitățile tehnice de rezolvare a problemelor.
Competiția s-a încheiat printr-o festivitate de premiere, acolo unde munca elevilor a fost încununată cu premii oficiale din partea Ministerului Educației, dar și de distincții oferite de către Inspectoratul Școlar Județean Iași, Societatea de Științe Matematice din România, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și de gazda concursului, Facultatea de Construcții de Mașini și Management Industrial din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași.
Prin deschiderea sa către învățare și performanță, Mitropolia Moldovei și Bucovinei își reafirmă angajamentul pentru susținerea parcursului elevilor, inclusiv în domeniul științelor exacte. Această colaborare între instituțiile educaționale și Mitropolie subliniază importanța efortului comun pentru promovarea educației, a excelenței și a valorilor fundamentale care ne definesc ca societate.
„Prin harul lui Dumnezeu și în virtutea proiectul nostru educațional „Bursierii Sfintei Parascheva”, ne-am alăturat Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici”, parteneriat ce este o binecuvântare pentru comunitatea noastră. Participarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei la buna desfășurare a acestui concurs, deși poate părea surprinzătoare, este firească, întrucât este un semn al aprecierii Domnului pentru orice ființă umană și pentru progresul în cunoaștere. Științele exacte nu sunt în contradicție cu revelația dumnezeiască, ci ele pun bazele acesteia. În lumea teologică, ele reprezintă „cunoașterea naturală”, o cale prin care cunoaștem lumea, creația și cum funcționează ea. Astfel, susținerea pe care noi, ca Biserică, o oferim acestor tineri talentați, este un semn natural de iubire a Lui Dumnezeu față de darurile pe care El le pune în oameni și un semn al aprecierii și încurajării evoluției cunoașterii întru Domnul. Felicităm toți participanții, ne mândrim cu ei și le urăm mult succes în continuare”, a declarat părintele Cosmin Brînză, coordonator fiideajutor.ro
Rezultatele finale ale concursului pot fi vizualizate aici.