Mitropolia Olteniei îşi promovează patrimoniului religios
Mitropolia Olteniei continuă seria iniţiativelor de punere în valoare a obiectivelor turistice religioase din zona pe care o păstoreşte.
Ultimul proiect va fi derulat în următoarele 24 de luni de către Fundaţia mitropolitană "Cuvântul care zideşte" şi se intitulează "Turismul cultural religios din judeţele Vâlcea şi Olt - oportunitate de promovare a identităţii naţionale şi a valorilor patrimoniului naţional". Potrivit declaraţiilor Marianei Pasmangia, coordonatoarea Biroului de proiecte europene din cadrul Mitropoliei Olteniei, cele mai reprezentative monumente din punct de vedere religios, istoric şi arhitectural, de pe raza judeţelor Olt şi Vâlcea, vor fi cuprinse într-un album fotografic. De asemenea, va fi realizat un spot video dedicat acestor monumente istorice şi două filme documentare despre cel puţin 17 aşezăminte monahale, monument istoric din cele două judeţe. Iniţiativa va fi completată în viitorul apropiat şi prin promovarea, în cadrul altor proiecte ce se află deja în faza de evaluare, a valorilor de patrimoniu cultural-religios din judeţele Dolj, Gorj şi Mehedinţi. Proiectul derulat de Fundaţia "Cuvântul care zideşte" este finanţat din fonduri europene în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 5 - Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului. Valoarea totală a contractului este de 998 421, 03 lei, din care 789 215,53 lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.
sursa: ziarullumina.ro